28.1 C
Bucharest
Friday, 22 September 2023
HomeSportPerformanță senzațională pentru britanica de origine română Emma Răducanu la US Open

Performanță senzațională pentru britanica de origine română Emma Răducanu la US Open

Tânăra jucătoare britanică Emma Răducanu (18 ani) a reuşit o calificare de senzaţie în semifinalele turneului de tenis US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, învingând-o miercuri seara în două seturi, 6-3, 6-4, pe elveţianca Belinda Bencic (12 WTA, favorită nr. 11), campioana olimpică de la Tokyo, conform Agerpres.

Răducanu, născută în Canada şi care provine dintr-un tată român şi o mamă chinezoaică, aflată pe locul 150 în clasamentul mondial, continuă astfel să impresioneze la acest turneu la care participă în premieră, reuşind un parcurs fără greşeală până acum venind din calificări.

După ce a învins-o în runda precedentă pe americanca Shelby Rogers (43 WTA), sfertfinalistă anul trecut şi care la actuala ediţie a eliminat-o pe nr. 1 mondial, australianca Ashleigh Barty, Răducanu nu i-a dat nicio şansă în sferturi elveţiencei Bencic, campioana olimpică de la Tokyo şi semifinalistă la US Open în 2019, încheind socotelile cu aceasta în mai puţin de o oră şi jumătate.

Răducanu a reuşit 6 aşi faţă de unul singur al elveţiencei şi a comis doar 2 duble greşeli, Bencic făcând 5.

Britanica este a treia jucătoare care vine din afara top 100 şi care ajunge în semifinalele US Open, după Billie Jean King (1979) şi Kim Clijsters (2009).

În penultimul act, Răducanu va evolua împotriva învingătoarei din partida Karolina Pliskova (Cehia, 4 WTA, favorită nr. 4) – Maria Sakkari (Grecia, 18 WTA, favorită nr. 17). 

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

ANSVSA anunță intensificarea controalelor pentru prăjituri cu droguri

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a demarat la nivel naţional ample controale la procesatori, comercianţi şi importatori pentru depistarea utilizării...

M-aș bucura să avem mai mulți constructori de acest tip

Dorinel Umbrărescu, omul de afaceri care câștigă contracte pe bandă rulantă cu statul este ținut în brațe chiar de Sorin Grindeanu. Ministrul Transporturilor...

Un bărbat a fost arestat după ce timp de patru ani și-a violat fiica vitregă. Abuzurile sexuale au început când fata avea doar 9...

 Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud au anunţat, vineri, printr-un comunicat de presă, că procurorii cercetează un bărbat reţinut pentru viol, agresiune...
Ultima oră
Pe aceeași temă
Modifică setările cookies