Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Perechea Tecău/Rojer, în finală la Washington

Cuplul alcătuit din tenismanul român Horia Tecău şi olandezul Jean-Julien Rojer s-a calificat, sâmbătă, în finala turneului ATP de la Washington, dotat cu premii totale de 1.895.290 dolari, după 6-4, 6-4 cu australienii Alex De Minaur/John Peers.

Share

Rl online 0 comentarii

04.08.2019 - 00:03

Tecău şi Rojer s-au impus după o oră şi 11 minute, având 3 aşi şi 3 duble greşeli. Jucătorii de la Antipozi au reuşit 4 aşi, dar au comis şi 5 duble greşeli.

Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer, campioni la Washington în 2014, şi-au asigurat un cec de 90.200 dolari şi 180 de puncte ATP la dublu.

În finală, Tecău şi partenerul său vor evolua contra perechii Raven Klaase (Africa de Sud)/Michael Venus (Noua Zeelandă), cap de serie numărul trei, care a dispus cu 6-2, 7-6 (2) de favoriţii numărul doi, Lukasz Kubot (Polonia)/Marcelo Melo (Brazilia), în penultimul act.

Tecău va juca la Washington a 57-a finală de dublu din carieră.

Horia Tecău are acum 36 de titluri câştigate la dublu şi 20 finale pierdute. A câştigat 19 titluri alături de Rojer (în 2014 la Zagreb, Casablanca, Bucureşti, s-Hertogenbosch, Washington, Shenzhen, Beijing şi Valencia, trei în 2015 la Rotterdam, Wimbledon şi Turneul Campionilor de la Londra, unul în 2016, la Madrid, şi în 2017, la Dubai, Geneva, Winston-Salem, US Open, la Dubai şi Winston-Salem în 2018, Madrid în 2019), pierzând şase finale, în 2014 la Rotterdam, în 2015 la Sydney şi Nisa, în 2016 la Cincinnati, în 2018 la Paris, iar în 2019 la Rotterdam.

Are şi trei titluri cu Max Mirnîi (Bucureşti, s-Hertogenbosch, Beijing - toate în 2013), zece alături de Robert Lindstedt (2012 - Bucureşti, s-Hertogenbosch, Bastad, Cincinnati, 2011 - Bastad, Casablanca, 2010 - New Haven, Bastad, s-Hertogenbosch şi Casablanca). Horia a mai câştigat în 2011 alături de Victor Hănescu (Acapulco) şi belgianul Dick Norman (Zagreb), în 2010 alături de Marcus Daniell (Auckland), iar în 2016 alături de Florin Mergea la Bucureşti. Horia a ieşit învingător în 2012 şi în proba de dublu mixt la Australian Open (cu Bethanie Mattek-Sands).

Horia Tecău pierdut 20 finale la dublu: anul acesta la Rotterdam, în 2018 la Paris, în 2016 la Jocurile Olimpice (alături de Florin Mergea) şi la Cincinnati, 2015 la Sydney şi Nisa, în 2014 la Rotterdam, toate alături de Rojer, în 2013 la Sydney şi Delray Beach, ambele alături de Max Mirnîi, în 2012 la Rotterdam, Madrid şi Wimbledon, 2011 la Beijing, Washington, Wimbledon, s-Hertogenbosch, Brisbane, 2010 la Wimbledon, toate alături de Lindstedt, şi în 2009 la Stuttgart (alături de Hănescu) şi la Kitzbuehel (pereche cu Andrei Pavel). De asemenea, Tecău a fost învins în finala probei de dublu mixt în 2014 la Australian Open, alături de Sania Mirza (India).

Comentarii

loading...