22.2 C
București
miercuri, 24 iulie 2024
AcasăSportPDL depune la Camera Deputaţilor moţiunea simplă "Dăunătorii USL distrug agricultura"

PDL depune la Camera Deputaţilor moţiunea simplă „Dăunătorii USL distrug agricultura”

Partidul Democrat Liberal va depune, marţi, la Camera Deputaţilor moţiunea simplă intitulată „Dăunătorii USL distrug agricultura”, potrivit Agerpres.

În textul moţiunii, PDL acuză actuala guvernare că nu a respectat o serie de promisiuni făcute fermierilor, nu a procedat la restructurarea Ministerului Agriculturii şi nu a sprijinit înfiinţarea Camerelor agricole.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, afirma, săptămâna trecută, într-o declaraţie acordată Agerpres, că moţiunea anunţată de PDL este un prilej bun pentru a prezenta Parlamentului problemele create în acest sector de democrat-liberali, dar şi lucrurile bune iniţiate în această perioadă pentru agricultură.

„Abia aştept să spun Parlamentului cum PDL a devalizat sistemul de irigaţii din România, cum a concediat 3.000 de oameni din sistemul de îmbunătăţiri funciare şi cum a externalizat toate serviciile pe care Agenţia de Îmbunătăţiri Funciare trebuie să le presteze cu personal propriu. O să explic, de asemenea, de ce bugetul MADR este cel mai mic buget de după 1989 şi cum acesta a fost direcţionat, din păcate, către firmele de partid. O să îmi facă plăcere să fac acest lucru şi la nivelul Parlamentului, cu toate că am mai vorbit în public de toate aceste probleme”, declara lunea trecută, pentru Agerpres, ministrul Agriculturii.

El preciza că moţiunea simplă îi va oferi ocazia de a prezenta şi lucrurile bune care s-au făcut pentru agricultură în această perioadă.

„O să profit de ocazie să spun foarte multe lucruri bune care s-au făcut la MADR, din punctul meu de vedere. Voi scoate în evidenţă faptul că este pentru prima dată când se alocă un buget suplimentar la rectificarea bugetară pentru MADR pentru despăgubirea fermierilor afectaţi de secetă, dar şi pentru a acorda nivelul maxim al subvenţiilor pe care îl permite Comisia Europeană. Este vorba de 100 de milioane de euro, care vor fi la dispoziţia MADR la sfârşitul lunii octombrie. Acest lucru arată că USL pune în practică ceea ce a spus în programul de guvernare şi anume că agricultura este elementul esenţial de dezvoltare a economiei româneşti, alături de energie”, adăuga şeful MADR.

Citeşte şi:

Camera Deputaţilor are programată marţi dezbaterea moţiunii simple a PDL pe Educaţie

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă