4 C
Bucharest
Wednesday, 29 November 2023
HomeSportPDL, coplesit de scandalul Ridzi

PDL, coplesit de scandalul Ridzi

» Conducerea PDL a esuat si ieri sa ia o pozitie ferma in scandalul Ridzi, preferand sa adopte "politica strutului".

» In paralel, democrat-liberalii au incercat din nou sa stopeze ancheta parlamentara pe motiv ca DNA ar fi inceput sa cerceteze cazul Ridzi in urma denuntului PNL.

Mult asteptata sedinta a Biroului Permanent National, in care ar fi trebuit luata "rapid" o decizie, dupa cum anunta prim-vicepresedintele PDL Theodor Stolojan, s-a soldat cu o concluzie halucinanta: partidul isi mentine pozitia din urma cu o saptamana. Cu alte cuvinte, sefa de la MTS este sustinuta in continuare, cel putin pana cand procurorii anticoruptie isi prezinta concluziile. Totusi, potrivit vicepresedintelui Gheorghe Flutur, PDL nu va fi "umbrela de vreme rea" pentru nici un ministru, iar daca se va cere inceperea urmaririi penale a sefei de la MTS, premierul Boc o va revoca din functie "in secunda doi".

Contestatarii sefei de la MTS, uniti de precampanie
Mentinerea pozitiei PDL de acum o saptamana este cu atat mai surprinzatoare cu cat ultimele zile au inregistrat evolutii interesante in cazul Ridzi. Pe de o parte, pe parcursul audierilor din Comisia parlamentara de ancheta a reiesit faptul ca scena folosita de Ziua Tineretului la Costinesti, pentru care MTS a achitat unei firme 75.000 euro, ar fi fost de fapt platita de Media Pro Pictures. Pe de alta parte, la sfarsitul saptamanii trecute, mai multi dintre "greii" PDL s-au pronuntat pentru o delimitare categorica de Monica Iacob Ridzi. Cu toate acestea, potrivit lui Flutur, cazul Ridzi s-a discutat ieri doar "cateva minute pe finalul sedintei".

Aceasta, poate si pentru ca unii dintre contestatarii lui Ridzi – precum Cezar Preda, care vorbea despre "solidaritatea tiganeasca" dovedita de PDL – au lipsit ieri de la BPN. "Fiecare are dreptul la opinie. Azi nu a cerut nimeni demisia doamnei ministru, nu s-a discutat acest lucru", a declarat, la finalul sedintei, Flutur. Surse democrat-liberale au precizat insa ca perspectiva alegerilor prezidentiale i-a determinat pe liderii PDL sa stranga randurile si sa lase impresia de unitate, pentru a nu afecta si mai mult imaginea partidului.

In ceea ce priveste ancheta parlamentara aflata in desfasurare, potrivit vicepresedintelui PDL, grupul democrat-liberal din Camera va vota in favoarea inceperii urmaririi penale a lui Ridzi "daca vor fi argumente in favoarea unei asemenea cereri". La constituirea comisiei, in urma cu doua saptamani, secretarul general, Vasile Blaga, dadea asigurari ferme ca parlamentarii PDL nu se vor opune in nici un caz inceperii urmaririi penale.

Boc, acuzat din PE de orbire si lipsa de luciditate
Situatia in care ministrul Ridzi a adus PDL este vazuta insa cu totul altfel din afara BPN. Europarlamentarul PDL Cristian Preda a criticat ieri lipsa de reactie a sefului sau de partid, premierul Emil Boc, subliniind ca acesta ar trebui sa vada diferenta dintre responsabilitatea juridica si cea politica. "Cred ca Boc nu vede aceasta diferenta – si regret pentru el acest fapt – intre responsabilitatea juridica si una politica. Atunci cand un ministru este obiectul unui tir nesfarsit, de trei saptamani, si pare sa nu mai aiba nici energie sa mai raspunda, amana orice raspuns si orice decizie, in aceasta clipa, tu insuti, ca sef al Cabinetului, trebuie sa ramai lucid", a apreciat Cristian Preda.

In opinia acestuia, faptul ca ministrul Ridzi refuza sa-si dea demisia nu face decat sa sporeasca neincrederea in Guvern, in premierul Boc si in "tabara politica" aflata acum la putere. "Eu sunt convins ca, daca in cateva zile Monica Ridzi nu trage concluziile pe care toata lumea le-a tras in opinia publica, Emil Boc va fi profund afectat. Va fi considerat la fel de vlaguit si de neinteresant precum Monica Ridzi. (…) Un premier care, cum e cazul lui Emil Boc, este onest, dar orb, pune o mare problema Guvernului", a declarat europarlamentarul PDL.

Ridzi nu renunta, iar PSD mimeaza neutralitatea
Ministrul Monica Iacob Ridzi a participat la sedinta de ieri a BPN, dar s-a ferit sa dea ochii cu presa. Ea isi mentine insa decizia de a demisiona doar atunci cand DNA va cere inceperea urmaririi penale in cazul sau. "Nu cred ca este corect ca atunci cand incepe o campanie de presa asupra unui om politic el sa demisioneze fara sa stim care este adevarul, fara sa stim daca este sau nu vinovat", a mai spus Ridzi.
O atitudine extrem de rezervata cu privire la scandalul de la MTS au avut ieri si social-democratii. Inaintea sedintei coalitiei PDL-PSD, vicepresedintele PSD Liviu Dragnea a spus ca partidul sau evita sa le dea sfaturi democrat-liberalilor, dar ca "situatia nefericita" afecteaza imaginea Guvernului si a premierului. Intrebat daca PSD se gandeste sa ceara demisia ministrului Ridzi, Dragnea a raspuns ca este "prematur" sa se pronunte. La randul sau, vicepresedintele PSD Gheorghe Nichita a declarat ca scandalul Ridzi este strict problema PDL.

HOCUS-POCUS CU BANI PUBLICI
Audierile de ieri din Comisia parlamentara de ancheta au adus confirmarea ca Media Pro Pictures a platit Ziua Tineretului de la Costinesti. Mai mult, s-a facut si dezvaluirea ca singurii bani primiti de aceasta firma au venit de la Artisan Consulting, care avea misiunea de a organiza evenimente in alte orase, si nu de la Compania de Publicitate Mark, careia MTS i-a platit 1.381.174 lei (circa 321.000 euro) pentru Costinesti. Potrivit directorului Media Pro Pictures, compania sa a incasat doar 38.450 de lei de la Artisan Consulting, pentru doua formatii. Conform documentelor MTS, ministerul ar fi platit insa Companiei de Publicitate Mark SRL 170.000 lei pentru "trupe artistice in cadrul evenimentului de divertisment", 40.000 lei pentru "ansambluri muzicale",  310.651 lei pentru "servicii artistice conexe", 40.000 lei pentru "productia de spoturi TV si radio", 300.000 lei pentru "servicii de prezentare si promovare in cadrul evenimentului" si 300.000 lei pentru organizarea de ansamblu a evenimentului.

 

La ora inchiderii editiei, cele doua firme platite de MTS erau asteptate la Comisia parlamentara de ancheta pentru explicatii. Dar democrat-liberalii au incercat si ieri sa stopeze ancheta parlamentara in cazul Ridzi. Rolul de portavoce i-a revenit deputatului Cristian Boureanu. Acesta a prezentat comisiei o scrisoarea adresata lui de procurorul general, in care se specifica faptul ca DNA efectueaza acte premergatoare in urma denuntului formulat de PNL cu privire la ministrul Ridzi. Pe de alta parte, potrivit jurnalistului Catalin Tolontan, auditul pe care Ridzi l-a comandat la MTS face referire la "probleme grave" gasite cu privire la contractele semnate pentru Ziua Tineretului. Reprezentantii ministerului au raspuns insa ca raportul de audit nu este inca finalizat.

Cele mai citite

Lupte grele se dau în estul Ucrainei, la Avdiivka

Lupte grele se dau în estul Ucrainei, anunță ucrainenii. Aceștia spun că rușii încearcă să ocupe orașul Avdiivka și avansează din toate părțile, a...

Familia Regală a României a găzduit o seară dedicată Curajului Civic

Marți, 28 noiembrie 2023, de la ora 18, Majestatea Sa Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Consort au găzduit în Sufrageria de Stat...
00:00:34

Fostul președinte american Jimmy Carter participă la un memorial pentru regretata sa soție

Fostul președinte al Statelor Unite Jimmy Carter, care se află în îngrijire la domiciliu, a participat marți (28 noiembrie) la o slujbă de pomenire...
Ultima oră
Pe aceeași temă