5.1 C
București
sâmbătă, 14 decembrie 2024
AcasăSportPartidul Civic Maghiar vrea referendum în privinţa regionalizării

Partidul Civic Maghiar vrea referendum în privinţa regionalizării

PCM va iniţia un referendum pentru consultarea populaţiei din Harghita şi Covasna în privinţa regionalizării, liderul partidului susţinând că autorităţile parcă ar sta acum la un birou cu Churchill şi cu Stalin şi ar desena hărţi, scrie Mediafax.

Preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM), Szasz Jeno, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă la Miercurea Ciuc, că a cerut consilierilor judeţeni ai PCM să se implice în aprobarea proiectului de hotărâre şi în organizarea referendumului pentru consultarea populaţiei cu privire la regionalizarea României.

„Dacă USL vrea să organizeze referendumuri în 23 de judeţe, noi suntem în măsură să iniţiem referendumul în Harghita faţă de ceea ce vor locuitorii în privinţa regionalizării ţării„, a spus Szasz Jeno.

Potrivit liderulului PCM, regionalizarea ţării nu trebuie să fie decisă într-un birou de partid, ci lăsată la aprecierea autorităţilor locale.

„Nu ştiu cum are curajul vreun preşedinte de partid, fie el şi la guvernare, să tragă cu creionul (harta regionalizării – n.r.), parcă suntem după al doilea război mondial şi stăm cu Churchill şi cu Stalin şi desenăm nişte hărţi. Am ajuns în secolul XXI, suntem într-o Românie europeană şi trebuie să găsim soluţii europene şi o soluţie mai democratică nu este decât să întrebăm poporul (…), aşa că hai să dăm decizia în mâna oamenilor„, a afirmat Szasz Jeno.

El a spus că, în caz contrar, românii vor demonstra că nu au încredere în maghiarii pe care îi consideră buni doar atunci când sunt minoritari, „de categoria a 2-a, clasa B sau second-hand”.

În opinia lui Szasz, soluţia preşedintelui Traian Băsescu, referitoare la opt judeţe la care să se adauge Harghita şi Covasna nu este acceptabilă, întrucât este decisă dintr-un birou, şi nu de jos în sus.

La rândul său, preşedintele Fracţiunii PCM din Consiliul Judeţean (CJ) Harghita, Kovacs Arpad Andras, a declarat că, având în vedere recomandările europene, grupul consilierilor judeţeni a solicitat preşedintelui CJ un termen pentru înaintarea proiectului de hotărâre privind organizarea referendumului în Harghita şi Covasna.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la B1TV, că le-a spus reprezentanţilor UDMR, la Cotroceni, că maximul pe care îl poate oferi este o formulă de opt judeţe plus Harghita şi Covasna, separat, care să rămână aşa cum sunt acum, dar „niciodată unite”.

„Le-am spus (reprezentanţilor UDMR, n.r.) că maxim ce putem face în condiţiile în care nu vreţi să organizăm teritoriul pe judeţe mari este ca cele două judeţe, Covasna şi Harghita, să rămână aşa cum sunt. Separate, ca judeţe. Le avem acum, Covasna şi Harghita. Rămân aşa cum sunt. Este varianta opt plus doi şi este maxim ce puteţi obţine”, a spus Băsescu, referindu-se la discuţiile avute, marţi, la Cotroceni.

El a spus că citează din ceea ce le-a spus celor de la UDMR, adăugând că, dacă are acordul Uniunii, va publica stenograma discuţiei.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a confirmat, miercuri, că în cadrul consultărilor de la Cotroceni s-a discutat despre o variantă de reorganizare administrativ-teritorială a ţării cu opt judeţe, plus Harghita şi Covasna, acestea rămânând separat, în actuala formulă.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă