20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSportPandemia afectează cotele jucătorilor de fotbal

Pandemia afectează cotele jucătorilor de fotbal

După ce Organizația Mondială a Sănătății a declarat stare de pandemie, întrecerile sportive de pe bătrânul continent au început, rând pe rând, să își amâne etapele, iar fotbalul nu a făcut excepție. Întrucât criza este abia la început, iar nimeni nu poate estima când lucrurile vor reveni la normal, apar zvonuri privind deznodământul primelor ligi din Europa. Astfel, acestea ar putea fi încheiate fără a se mai disputa restul de meciuri, iar echipele aflate pe primele poziții ar urma să primească titlurile de campioane.

Potrivit Centrul Internațional de Studiu al Sportului de la Neuchatel (CIES), dacă nu vor mai avea loc meciuri până pe 30 iunie, așa cum se preconizează, întreaga industrie a fotbalului va avea de suferit, iar valoarea loturilor va scădea dramatic.

Conform studiului realizat de CIES, cota jucătorilor din primele cinci ligi din Europa (Anglia, Spania, Italia, Germania și Franța) va scădea cu 28%, de la 32,7 la 23,4 miliarde de euro. Pierderea de 9,3 miliarde de euro ar urma să fie împărțită de toți granzii fotbalului european.

Cel mai afectat club ar fi, în această situaţie, Olympique Marseille, al cărui lot îşi va diminua valoarea cu 37,9%, iar cea mai puţin afectată ar fi tot o grupare din Hexagon, Stade Brest, cu o scădere de doar 11%, în condiţiile în care are opt jucători ale căror contracte se vor încheia la 30 iunie. Dintre marile puteri, Inter Milano ar urma să fie cea mai afectată, cu o scădere a valorii lotului de 35,7%, reprezentând nu mai puțin de 276 milioane de euro.

Real Madrid ocupă poziția a 12-a în acest clasament (31,8%, de la 1,1 miliarde la 750 de milioane), iar Barcelona este pe 18 (31,3%, de la 1,17 miliarde la 804 milioane).

Jucătorii ale căror cote se vor prăbuși rapid sunt cei maturi, cu contracte pe termen scurt şi care au jucat mai puţine meciuri în acest sezon decât în cel precedent. Un exemplu elocvent este cel al francezului Paul Pogba, legitimat la Manchester United, a cărui valoare va scădea cu aproape 50%, de la 65 milioane la 35 milioane euro.

Studiul a ținut cont de mai mulţi factori, precum vârsta jucătorilor, durata contractelor, parcursul carierelor şi performanţele recente.

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

În Rusia circulă zvonuri că doi suspecți implicați în atentatul de la Moscova au murit în arest

Doi dintre suspecții pe care Rusia i-a reținut după atacul terorist de la Moscova, din 22 martie, ar fi murit în arest. Acest zvon este...

Burse de reziliență pentru elevi. Condițiile în care se acordă

Ministerul Educației (ME) a lansat în consultare publică Metodologia de acordare a burselor pentru anul școlar 2024 – 2025. Principalele noutăți sunt: Bursele de merit și...

România deschide dosare penale pentru spectacolele pirotehnice de pe stadioane; Ungaria se mândrește cu ele. FOTO

În țara noastră, introducerea de articole pirotehnice pe arenele sportive este interzisă, iar președintele FC Rapid București, Daniel Nicolae, și un lider galeriei giuleștene...
Ultima oră
Pe aceeași temă