Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Nyck de Vries, noul campion din Formula 2

Pilotul olandez Nyck de Vries (ART Grand Prix) a cucerit titlul de campion în Formula 2, sâmbătă, pe Autodromul din Soci (Rusia).

Share

Rl online 0 comentarii

29.09.2019 - 13:44

De Vries, în vârstă de 24 ani, a obţinut patru victorii şi a urcat de 11 ori pe podium pe parcursul sezonului 2019, plecând de cinci ori din pole position. Cu trei etape înainte de final, el nu mai poate fi ajuns în clasamentul piloţilor.

Trecut prin filiera tinerilor piloţi ai echipei de Formula 1 McLaren, Nyck de Vries concurează în Formula 2 din 2017. El s-a clasat pe locul al şaptelea în primul sezon şi pe poziţia a patra în cel de-al doilea.

De Vries se va alătura echipei Mercedes în Formula E, rezervată monoposturilor electrice, pentru sezonul 2019-2010, care va debuta pe 22 şi 23 decembrie, cu un dublu ePrix, în Arabia Saudită.

Actualul sezon din Formula 2 a fost îndoliat de decesul francezului Anthoine Hubert, victima unui accident pe circuitul belgian de la Spa-Francorchamps, pe 31 august. Americanul Juan Manuel Correa, implicat în accidentul respectiv, urmează să fie supus duminică unei intervenţii chirurgicale la piciorul drept.

Nyck de Vries îi succede în palmaresul Formulei 2 monegascului Charles Leclerc şi britanicului George Russell, ambii promovaţi între timp în Formula 1.

Comentarii