1.5 C
București
joi, 5 decembrie 2024
AcasăSportNorica si Antonescu l-ar putea ancheta pe presedinte

Norica si Antonescu l-ar putea ancheta pe presedinte

Liberalii nu sustin suspendarea presedintelui Traian Basescu. Pe de alta parte, in cadrul Biroului Politic de ieri, liberalii i-au desemnat insa pe Norica Nicolai, Crin Antonescu si George Scutaru sa faca parte din comisia de ancheta pentru suspendarea presedintelui. Comisie la care PSD a renuntat. Dar, sedinta liberalilor terminandu-se mai devreme, n-au avut de unde sa stie. Atitudinea PNL si PSD este aceeasi: daca propune altcineva comisia de ancheta, cele doua partide voteaza pentru.
"Noi am decis sa nu sustinem demersul de suspendare. Pe de alta parte, potrivit Regulamentului sedintelor comune, comisia de ancheta se infiinteaza doar daca plenul decide ca nu exista motive suficiente pentru ca materialul sa fie trimis la Curtea Constitutionala. Practic, varianta cea mai logica este ca, daca altcineva propune infiintarea comisiei, noi sa sprijinim un astfel de demers", au afirmat sursele citate. Liberalii au decis ca este bine sa fie pregatiti pentru situatia in care plenul va decide infiintarea comisiei de ancheta. Din comisia de ancheta ar urma sa faca parte, ca reprezentanti ai PNL, un senator si doi deputati: Norica Nicolai plus Crin Antonescu si George Scutaru, adversari declarati ai sefului statului. In ceea ce priveste votul pentru suspendare, liberalii spun ca nu exista ratiuni de ordin constitutional care sa justifice un astfel de demers. Teodor Melescanu a mai declarat ca, desi sunt multe lucruri care i se pot reprosa lui Basescu, la nivel de declaratii politice, seful statului nu poate fi acuzat ca a incalcat grav legea fundamentala.

Cele mai citite

Rebelii au capturat al doilea oraș important din Siria după cucerirea Alepului

Rebelii au reușit să captureze un nou oraș strategic în Siria – armata siriană a regimului Assad a anunțat că se retrage din orașul...

Asociația Analiștilor Financiar-Bancari din România și-a ales noul Consiliu Director pentru perioada 2024-2026

Asociația Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) și-a desemnat conducerea pentru următorii doi ani. Flavius Jakubowicz a fost ales președinte al asociației, preluând mandatul de...

Bitcoin depășește pragul istoric de 100.000 de dolari

Bitcoin a atins joi un nou record istoric, depășind valoarea de 100.000 de dolari. Cea mai populară criptomonedă din lume a beneficiat de creșteri...
Ultima oră
Pe aceeași temă