13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportNicolo Zaniolo, operat cu succes la ligamente. Cât va lipsi vedeta Romei

Nicolo Zaniolo, operat cu succes la ligamente. Cât va lipsi vedeta Romei

“Zaniolo a beneficiat de o reconstrucţie a ligamentului său, precum şi de îngrijire la nivelul meniscului extern”, a precizat AS Roma într-un comunicat.

Dacă operaţia s-a derulat bine, aşa cum anunţă clubul italian, aflat în prezent pe locul al cincilea în Serie A, recuperarea după o astfel de accidentare poate dura între 4 şi 6 luni, astfel că sunt şanse foarte mici ca Zaniolo să facă parte din lotul Squadrei Azzurra la Campionatul European, care va debuta pe 12 iunie.

Nicolo Zaniolo s-a accidentat în cursul meciului pierdut de AS Roma, pe teren propriu, în faţa formaţiei Juventus Torino (1-2), duminică seara, în campionatul Italiei.

“Aştept cu nerăbdare să joc din nou. Forza Roma”, le-a transmis mijlocaşul fanilor săi, într-o postare pe contul său de Instagram.

Considerat o mare speranţă a fotbalului Italian, Nicolo Zaniolo s-a făcut remarcat în sezonul trecut, în tricoul lui AS Roma. El a marcat două goluri în cinci apariţii în tricoul selecţionatei Italiei, iar în acest sezon a disputat 23 de meciuri oficiale pentru AS Roma, înscriind de şase ori.

Cele mai citite

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Liniile STB care duc la Arena Națională, modificate cu ocazia partidei FCSB – Rapid

În această sâmbătă, liniile 86, 90 și 143 vor funcționa pe trasee temporar modificate, informează Societatea de Transport București (STB). “Cu ocazia organizării meciului de...

Piedone, la depunerea candidaturii pentru Primăria Capitalei: „Voi câștiga alegerile cu 42%”

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, și-a depus astăzi candidatura pentru Primăria Municipiului Bucureşti și a declarat că va câștiga alegerile cu 42%.„Se pare...
Ultima oră
Pe aceeași temă