2.4 C
București
duminică, 15 decembrie 2024
AcasăSportNicolai: Băsescu să aplice aceeaşi măsură ca în 2004; alianţele politice sunt...

Nicolai: Băsescu să aplice aceeaşi măsură ca în 2004; alianţele politice sunt asimilate partidelor

Europarlamentarul PNL Norica Nicolai a susţinut, joi, că şeful statului trebuie folosească aceeaşi interpretare a legii în ceea ce priveşte alianţele politice şi partidele, în contextul desemnării premierului, precum cea folosită în 2004 în cazul Alianţei DA, potrivit Mediafax.

 

Nicolai a fost întrebată ce poziţie va adopta USL în cazul în care preşedintele Traian Băsescu va avea consultări separate cu partidele, pentru desemnarea noului premier.

„Dacă preşedintele ar face acest lucru, s-ar pune în afara prevederilor constituţionale, se pune singur, pentru că, dacă cineva va avea curiozitatea să urmărească discursul preşedintelui din 2004, când PSD a câştigat alegerile din punct de vedere procentual, preşedintele a venit în faţa naţiunii şi a explicat că avem de a face o o alianţă politică, ceea ce era Alianţa DA şi că în conformitate cu Legea 14 a partidelor politice legiuitorul român a înţeles să asimileze partidelor politice şi alianţele politice în aceeaşi dimensiune. Aşa se interpretează textul constituţional, preşedintele, dacă are un dram de onoare, nu poate să facă altceva decât a făcut. Dacă ar face altceva, ar pune în discuţie legitimitatea guvernelor din 2004”, a susţinut Nicolai.

Ea a precizat că la nivel european a existat un precedent în Lituania, unde preşedintele acestei ţări a fost obligat să recunoască rezultatul alegerilor legislative.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că după alegeri va chema la consultări pentru desemnarea premierului numai partidele, dacă niciunul nu obţine mai mult de 50% din voturi, iar USL va trebui să accepte acest lucru, menţionând că problema partidelor din Uniune este încrederea reciprocă.

Cele mai citite

Actorul Mircea Diaconu a murit. Trupul neînsuflețit va fi depus la Teatrul Nottara

Actorul Mircea Diaconu a încetat din viaţă, sâmbătă, la vârsta de 74 de ani. Trupul neînsufleţit al actorului va fi depus luni, între orele...

Fostul ministru al apărării din Brazilia a fost arestat pentru tentativă de lovitură de stat în 2022

Fostul ministru al Apărării din Brazilia a fost arestat sâmbătă, acuzat de o lovitură de stat eșuată. Poliţia federală braziliană l-a arestat sâmbătă pe fostul...

Zelenski afirmă că trupe nord-coreene au ajuns pe frontul din regiunea rusă Kursk

Trupe nord-coreene trimise de Phenian în sprijinul Rusiei în războiul cu Ucraina au fost introduse în luptă în porţiunea de teritoriu ocupat de trupele...
Ultima oră
Pe aceeași temă