Vicepreşedintele PNL Eugen Nicolăescu a declarat, luni, că propunerea democrat-liberalilor privind nominalizarea judectorilor Curţii Constituţionale de către CSM este ipocrită, neserioasă şi necinstită, doar prin modificarea Constituţiei urmând a se stabili acest lucru, potrivit Mediafax.
Citeşte şi
Victor Paul Dobre, propus de PNL vicelider la Cameră; Nicolăescu, la şefia Comisiei de buget-finanţe
„Eu cred că propunerea democrat-liberalilor este ipocrită şi neserioasă şi necinstită. Ei ştiu foarte bine că acest lucru nu se poate face decât prin modificarea Constituţiei şi au avut posibilitatea să modifice Constituţia trei ani de zile şi nu au făcut-o”, a spus Nicolăescu.
El a precizat că PNL, aşa cum a mai spus-o, consideră că modificarea Constituţiei trebuie făcută atunci când va exista o majoritate în Parlament care chiar să poată face acest lucru.
„O asemenea discuţie, acum, o consider total neavenită şi de aceea am caracterizat-o cu acele epitete”, a adăugat Nicolăescu.
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat duminică, după întâlnirea conducerii partidului cu parlamentarii săi, că democrat-liberalii vor propune ca, atunci când un judecător al Curţii Constituţionale îşi încheie mandatul, să fie propus un magistrat cu experienţă de către CSM sau ICCJ.
„Vom cere şi celorlaltor formaţiuni politice ca, atunci când un judecător îşi încheie mandatul actual, indiferent de cine este propus, să fie propus un magistrat de a cărui probitate morală şi profesională să nu se îndoiască nimeni. (…) Ar fi bine să ne adresăm în acest sens atât CSM, cât şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”, a arătat Blaga.