11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSportNadal l-a spulberat pe Djokovic și a câștigat Turneul de la Roland...

Nadal l-a spulberat pe Djokovic și a câștigat Turneul de la Roland Garros

Spaniolul Rafael Nadal a câştigat, duminică, finala probei masculine de simplu a Turneului de la Roland Garros, învingându-l în trei seturi pe primul jucător din clasamentul mondial, sârbul Novak Djokovic.

Finala de duminică a durat două ore şi 41 de minute și s-a încheiat cu scorul de 6-0, 6-2, 7-5.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Eurodeputatul Nicu Ștefănuță a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, singurul eurodeputat român membru în Grupul Verzilor Europeni, a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu. Cu ocazia Zilei Mondiale a...

Premierul a cerut ca toate pensiile să fie plătite înainte de Paște

Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut marţi, în şedinţa Exectivului, ministrului Muncii Simona Bucura Oprescu să vorbească cu toate băncile din România şi cu Poşta...

Vreme rea în toată țara, până joi dimineață

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ şi intensificări de vânt, valabilă până joi dimineaţa în...
Ultima oră
Pe aceeași temă