Fostul ministru al justitiei, Monica Macovei, le-a raspuns in termeni duri premierului Calin Popescu Tariceanu si ministrului Tudor Chiuariu, acuzandu-i de indiferenta, minciuna si impostura in chestiunea legii cetateniei.
In urma cu doua saptamani, premierul Tariceanu secondat de ministru Chiuariu ii reprosase fostului ministru ca adoptarea legii cetateniei a trenat in perioada mandatului Macovei si ca sute de mii de cereri, in special din Republica Moldova, au ramas nerezolvate.
Macovei sustine, intr-o declaratie pentru HotNews, ca legea cetateniei ar fi fost demult adoptata daca Tariceanu n-ar fi amanat discutarea proiectului de lege.
Guvernul ar urma sa adopte miercuri o orodonanta de urgenta care va simplifica procedurile de acordare a cetateniei romane.
"Proiectul de lege a trenat pentru ca asa a dorit primul-ministru. Premierul nu si-a gasit timp sa discutam acest proiect, gata inca din 2006. Mi-a cerut sa nu lansez proiectul in dezbatere publica pana cand nu il discut cu domnia sa. Si nu a avut timp", a declarat, pentru Hotnews, Monica Macovei.
Premierul Tariceanu afirmase ca legea cetateniei a batut pasul pe loc din cauza fostului ministru. "Vreau sa urgentam acest proiect care a trenat foarte mult atat timp cat doamna Macovei a gestionat Justitia", declarase premierul Tariceanu pe 24 august.
Dupa apelurile sale, actualul ministru al justitiei, Tudor Chiuariu, anuntase ca, in sedinta de guvern de miercuri, va prezenta textul unei ordonante de urgenta care va simplifica procedurile de acordare a cetateniei.
Macovei sustine insa ca, pe vremea cand era ministru, a insistat pe langa primul ministru pentru a grabi adoptarea legii, dar ca Tariceanu nu se aratase pe atunci interesat de subiect. "Am readus subiectul in discutie de mai multe ori obtinand promisiuni neonorate niciodata. De altfel, am si prezentat o nota in Guvern cu privire la continutul proiectului, dar primul ministru nu a luat nici o decizie. A spus doar 'sa mai discutam', pentru mine fiind evidenta lipsa de interes sau poate chiar interesul de a taragana adoptarea proiectului. Este de dorit ca un premier sa nu faca economie de adevar. Daca se poate!", afirma Monica Macovei.
Fostul ministru al justitiei sugereaza ca actualul ministru si-a insusit proiectul de lege elaborat in timpul mandatului sau: "In ceea ce il priveste pe actualul ministru al justitiei, care se lauda in public ca a finalizat acest proiect, nu pot sa spun decat un singur cuvant, si anume impostura – asa cum a fost si atunci cand s-a laudat public ca a promovat proiectul legii anularii condamnarilor politice, care era pe site-ul Ministerului Justitiei, supus dezbaterii publice inca din 2006, discutat cu Ticu Dumitrescu si Asociatia Fostilor Detinuti Politici. Se pare ca adevarul nu ii este prieten, asa cum nu ii este prieten nici primului ministru".
Ministrul Justitiei a anuntat, pe 23 august, proiectul de lege privind anularea condamnarilor politice pronuntate inainte de 89. In comunicatul oficial al ministerului Justitiei, proiectul este prezentat ca fiind o realizare a ministrului Chiuariu.
Ticu Dumitrescu a declarat pentru Hotnews ca "proiectul a fost redactat de Monica Macovei". "Asa cum am atras atentia si la conferinta de presa, in cadrul careia s-a lansat proiectul de lege, il felicit pe domnul Chiuariu ca preia si continua legea anularii condamnarilor politice", a afirmat Ticu Dumitrescu.
Ministrul Justitiei, Tudor Chiuariu, anuntase, intr-un comunicat, ca la preluarea mandatului, in aprilie 2007, erau peste 30 de mii de cereri nesolutionate legate de redobandirea cetateniei, iar alte cateva sute de mii de cereri erau depuse la consulatul de la Chisinau. Ministrul Chiuariu o acuzase pe Monica Macovei ca in timpul mandatului sau, rezolvarea cererilor a batut pasul pe loc si ca 12 solicitanti au deschis actiuni in justitie deoarece nu primisera nici un fel de raspuns.
In replica, Monica Macovei sustine ca insusi primul ministru a refuzat acceptarea unor cereri de cetatenie perfect legale.
"Mai multe proiecte de Hotarari de Guvern de acordare a cetateniei, perfect legale conform actualei legi, nu au fost adoptate de Guvern pentru ca nu a vrut primul ministru, caruia nu i-a placut nationalitatea cetatenilor, cu toata ca i-am spus in mod constant in sedintele de Guvern ca aceste cereri sunt legal soltionate pe baza actualei legi si nu exista nici un motiv legal de respingere ori de amanare. De altfel, premierul nici nu a invocat vreun astfel de motiv, ci dorinta sa", afirma Monica Macovei.