8.7 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSportMohamed Salah merge să se trateze în Spania

Mohamed Salah merge să se trateze în Spania

Clubul englez nu a făcut niciun comentariu despre acest subiect.

Salah şi echipa medicală a lui Liverpool vor merge în Spania “pentru perioada de tratament a accidentării”, a indicat federaţia egipteană pe pagina sa de Facebook, adăugând că jucătorul a început tratamentul încă de duminică.

Salah s-a arătat încrezător că va putea juca la Mondial. Potrivit presei egiptene, el va fi indisponibil trei săptămâni.

Federaţia egipteană a anunţat că preşedintele său, Hani Abou Rida, şi medicul echipei naţionale, Mohamed Abou al-Ala, îl vor vizita miercuri pe “simbolul Egiptului”, aşa cum l-a numit şeful statului, Abdel Fattah al-Sissi.

Spania a fost aleasă de echipa medicală a lui Salah, a precizat federaţia.

Egiptul se antrenează în Italia fără vedeta sa, pentru amicalul cu Columbia, ce va avea loc la Bergamo pe 1 iunie.

“Faraonii”, la primul lor Mondial după ediţia din 1990, fac parte din Grupa A a turneului final din Rusia, urmând să întâlnească Uruguayul, reprezentativa ţării gazdă, apoi Arabia Saudită.

Cele mai citite

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...
Ultima oră
Pe aceeași temă