5.3 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSportMinistrul Justiției, Tudorel Toader, cere Senatului informații “utile” cu privire la progresele...

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, cere Senatului informații “utile” cu privire la progresele înregistrate în cadrul MCV de către Parlament

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a transmis conducerii Senatului o scrisoare în care solicită informaţii ”utile” pentru informarea corectă a Comisiei Europene în privinţa progreselor înregistrate de Parlament în cadrul MCV.

Această cerere a fost făcută în vederea pregătirii misiunii de evaluare care va avea loc în cursul lunii mai, arată luni News.ro.

„La data de 25 ianuarie 2017 a fost publicat Raportul Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul MCV. Raportul face un rezumat al măsurilor cheie care trebuie întreprinse pentru realizarea în totalitate a obiectivelor MCV. De asemenea, Comisia Europeană prevede, în premieră, procedura închiderii provizorii a unor condiţionalităţi: când măsurile prevăzute la fiecare dintre acestea vor fi întreprinse, obiectivul respectiv va fi considerat provizoriu finalizat. Atunci când acest lucru se va realiza pentru toate obiectivele de referinţă, MCV va fi ridicat. Comisia Europeană şi-a manifestat intenţia de a prezenta următorul raport la sfârşitul anului 2017”, se arată în scrisoarea ministrului Justiţiei.

Tudorel Toader solicită Senatului informaţii „utile” cu privire la progresele înregistrate de Parlament în cadrul raportului MCV.

„În vederea pregătirii misiunii de evaluare care va avea loc în cursul lunii mai 2017, Ministerul Justiţiei va elabora un raport consolidat de progrese. Având în vedere că unele dintre cele 12 recomandări ale raportului vizează şi activitatea Parlamentului României, vă adresez respectuoasa rugăminte de a ne comunica acele informaţii pe care le apreciaţi utile pentru informarea corectă a Comisiei Europene”, a conchis Tudorel Toader. 

Cele mai citite

Vizită la fosta închisoare politică de la Râmnicu Sărat: un nou pas pentru Memorialul „Închisoarea Tăcerii” și Centrul Educațional privind Comunismul în România

Vineri, 15 noiembrie, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) organizează o vizită de prezentare la șantierul fostei închisori politice...

Amenzi record în industria alimentară: ANSVSA a aplicat sancțiuni de 1,6 milioane de lei

Controalele au fost desfășurate în luna octombrie, la nivel național și s-au soldat cu peste 300 de sancțiuni contravenționale și avertismente Inspectorii Autorității Naționale Sanitare...

Primăriile din țară, sprijinite cu un miliard de lei pentru finalizarea unor proiecte europene

Autoritățile locale vor putea solicita împrumuturi de până la un miliard de lei de la Trezoreria Statului Autoritățile locale vor putea solicita împrumuturi de până...
Ultima oră
Pe aceeași temă