20 C
București
luni, 7 octombrie 2024
AcasăSportMihai Voicu: Dacă Becali nu demisiona, ar fi piedut calitatea de membru...

Mihai Voicu: Dacă Becali nu demisiona, ar fi piedut calitatea de membru PNL prin Statut

Purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, a declarat, luni, că în situaţia în care deputatul George Becali nu şi-ar fi anunţat demisia din partid, prevederile Statutului PNL duceau la pierderea de către acesta a calităţii de membru al partidului, potrivit Mediafax.

El a precizat că din moment ce Becali nu mai este membru al PNL, în urma demisiei sale, Statutul partidului nu i se mai poate aplica.

Citeşte şi Antonescu: Becali a DEMISIONAT din PNL, va fi parlamentar independent

„Chiar dacă ar fi rămas membru (al PNL, n.r.), calitatea sa de membru ar fi fost pierdută în urma deciziei, dar am luat act de gestul domniei sale de a demisiona din PNL”, a explicat Voicu, precizând că Becali rămâne deputat independent.

În ceea ce priveşte afilierea lui Becali la grupul parlamentar PNL, decizia va fi luată de grupul deputaţilor liberali.

Citeşte şi Gigi Becali, CONDAMNAT la 3 ani de închisoare cu SUSPENDARE în Dosarul sechestrării

De asemenea, referindu-se la senmtinţa în cazul Becali, vicepreşedintele PNL a susţinut că nu se poate comenta decizia instanţei. „Nu e o chestiune care să poată fi comentată, domnia sa mai are la dispoziţie contestaţie în anulare, CEDO, ce crede de cuviinţă că poate face în apărarea domniei sale”, a explicat Voicu.

George Becali a demisionat din PNL şi va activa ca parlamentar independent, a anunţat, luni, preşedintele PNL, Crin Antonescu.

El a ţinut să precizeze că Becali va activa în continuare ca parlamentar independent. „Domnul Becali a demisionat din PNL şi este deputat independent”, a explicat Antonescu.

Anterior, Becali anunţase, la un post de televiziune, după ce a fost condamnat de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu suspendare, că vrea să demisioneze din PNL pentru a nu-i face rău preşedintelui Crin Antonescu, dar a precizat că va rămâne în partid dacă şeful PNL îi va cere asta.

George Becali a fost condamnat, luni, definitiv, de completul de cinci judecători al instanţei supreme la trei ani de închisoare cu suspendare pentru sechestrarea celor care i-au furat limuzina, pedepse similare fiind dispuse şi în cazul gărzilor sale de corp.

Instanţa a dispus suspendarea executării pedepsei de trei ani de închisoare în cazul lui Becali pe o perioadă de opt ani, timp în care acesta va trebui să respecte mai multe obligaţii ce îi vor fi impuse de serviciul de probaţiune din zona domiciliului său.

George Becali îşi păstrează mandatul de deputat, dacă în sentinţa de condamnare nu se specifică pierderea drepturilor electorale, a declarat, luni, deputatul PSD Eugen Nicolicea, secretar al Camerei.

Cele mai citite

Ediție Tezaur cu dobânzi neimpozabile de până la 7%

Titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Titlurile pot fi achiziţionate de la Trezoreria Statului, între...

Gazzaniga, erou la Girona! Trei penalty-uri apărate în victoria cu Bilbao

Portarul Paulo Gazzaniga a fost eroul echipei Girona în meciul cu Bilbao din etapa a noua din La Liga, reușind să apere trei penalty-uri...

Furtul din umbră: ANAF dezvăluie cazuri de rambursări uriașe nedeclarate

Zeci de milioane de lei fără declarație fiscală, noua metodă de a recicla bani, prin plăți ramburs Vânzarea de articole de pescuit, lenjerii de pat,...
Ultima oră
Pe aceeași temă