1.3 C
București
vineri, 6 decembrie 2024
AcasăSportMihai Răzvan Ungureanu: Trebuie să facem ceva împotriva celor care au făcut...

Mihai Răzvan Ungureanu: Trebuie să facem ceva împotriva celor care au făcut rău

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu şi câteva sute de persoane, majoritatea îmbrăcate în alb, s-au adunat în Piaţa Palatului Culturii pentru a participa la mitingul de susţinere a preşedintelui suspendat Traian Băsescu la referendumul de pe 29 iulie.

 

Mihai Răzvan Ungureanu s-a întâlnit cu aproximativ 100 de susţinători pe esplanada Teatrului Naţional ‘Vasile Alecsandri’, prilej cu care le-a cerut să iasă la miting pentru a protesta împreună faţă de actuala putere, USL.

‘Nu se poate să stăm pasivi, ci trebuie să facem ceva împotriva celor care au făcut rău. Trebuie să mergem mai departe şi să arătăm ce vremuri de restrişte trăim’, a spus Mihai Răzvan Ungureanu.

După întâlnirea cu simpatizanţii, Mihai Răzvan Ungureanu, căruia i s-a alăturat şi Cristian Preda şi susţinătorii, s-a îndreptat spre Palatul Culturii în a cărei piaţetă urmează să se desfăşoare, începând de la ora 11,00, un mitingul de susţinerea preşedintelui suspendat organizat de PDL.

La această manifestare sunt aşteptate să participe, potrivit estimărilor PDL Iaşi, peste 20.000 de persoane. Acestea vor veni din judeţele Moldovei, cu ajutorul a aproximativ 200 de autocare şi, respectiv, 200 de microbuze, precum şi cu autovehicule proprii.

Până la începerea mitingului, pe scena din Piaţa Palatului Culturii va urca interpretul Aurel Tămaş. AGERPRES

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă