Vicepremierul din partea UDMR, Marko Bela, a declarat miercuri, la Arad, că salariile din domeniul bugetar vor creşte de la 1 ianuarie 2011, însă nu a putut preciza cu cât, transmite NewsIn.
Marko Bela a spus totuşi că există opţiunea ca salariile mici să crească cu un procent mai mare decât în cazul salariilor mari.
„UDMR şi coaliţia guvernamentală şi-au stabilit priorităţile pentru această toamnă. Ele se referă la problemele economice, la stimularea economiei, în acest moment. Colegii noştri, Ministerul Finanţelor, Ministerul Muncii şi specialişti din partidele coaliţiei lucrează pe legea salarizării şi pe salariile pentru anul 2011. Ceea ce vă pot spune este că salariile vor creşte faţă de situaţia actuală, începând cu 1 ianuarie”, a declarat Marko Bela.
Vicepremierul a mai spus că el ar fi de acord ca salariile mai mici să crească într-o măsură mai mare decât salariile mari.
„Ceea ce am spus despre salariile mici se referă şi la această idee, că cele mici ar trebui să fie mărite în aşa fel ca să fie cel puţin la nivelul de reducere cu 25 la sută. Când vorbesc despre salariile mici, vorbesc de salariile sub şi până la 1.000 de lei”, a mai declarat Marko Bela.
Marko Bela a mai menţionat că pentru 2011 există în jur 39 de miliarde de lei ca fond de salarii pentru sectorul bugetar, care e aceaşi sumă ca şi pentru anul 2010.
Bela participă miercuri, la Arad, la manifestările dedicate comemorării celor 13 generali ucişi la 1849, în timpul revoluţiei maghiare.