Mandatul European pentru Probe nu contine elemente speciale in perspectiva aderarii Romaniei si Bulgariei la Uniunea Europeana, informeaza Daily Telegraph in editia electronica. Friso Roscam-Abbing, purtatorul de cuvant pe probleme de Justitie si Afaceri Interne de pe langa Comisia Europeana a declarat ca, in prezent, se depun eforturi serioase pentru accelerarea reformei justitiei in Romania si Bulgaria. Adoptarea actului normativ referitor la mandat de catre fiecare stat membru UE ar urma sa dureze peste doi ani, insa o data ce va fi implementat, un judecator bulgar va putea emite mandate care sa fie puse in practica in Marea Britanie, spre exemplu. Mandatul nu poate fi utilizat pentru a cere efectuarea de perchezitii in scopul gasirii de noi probe, iar datele electronice, de tipul email-urilor si registrelor de apeluri telefonice, si probele de ADN nu se supun prevederilor sale. Toate infractiunile pot constitui cauze pentru emiterea unui asemenea mandat, nu doar terorismul, crima sau alte infractiuni grave.