13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportFotbalManchester United caută să-l dea afară pe Cristiano Ronaldo

Manchester United caută să-l dea afară pe Cristiano Ronaldo

Manchester United a desemnat o echipă de avocați pentru a analiza o eventuală încălcare a contractului făcută de Cristiano Ronaldo, în urma afirmațiilor făcute de atacant într-un interviu recent, în timp ce clubul încearcă să pună la cale plecarea sa cât mai repede posibil.

Asta înseamnă că Ronaldo nu va mai juca niciodată pentru United. De altfel, se pare că jucătorului de 37 de ani i s-a spus să nu se mai întoarcă la baza de antrenament a clubului de la Carrington după participarea sa cu Portugalia la Cupa Mondială din Qatar, scrie The Guardian.

În condițiile în care Ronaldo vrea să plece, iar United intenționează să scape de el, întrebarea este cum se va derula ieșirea sa. Poziția celor de la United este că acesta nu ar trebui să primească despăgubiri financiare și ar dori ca procesul să se încheie cât mai repede posibil. Poziția lui Ronaldo este neclară, așa că clubul are mai multe opțiuni.

Strategia lui United ar putea fi aceea de a spera că amenințarea cu o acțiune în justiție îl va determina pe Ronaldo plece de unul singura.

Când a vorbit cu Piers Morgan la Talk TV, Ronaldo a făcut o serie de acuzații. Printre acestea se numără faptul că Manchester îl forța să-și dea demisia, că directorii executivi nu au avut empatie după ce fiul său nou-născut a murit în aprilie, că proprietarilor, familia Glazer, nu le pasă de club și că managerul, Erik ten Hag, nu îl respectă.

Echipa Manchester United nu a făcut afirmații cu privire la comentariile lui Cristiano Ronaldo.

Jucătorul este plătit cu aproxiamtiv 500.000 lire sterline pe săptămână și expiră în luna iulie 2023.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Dotează eficient și igienic spațiile sanitare ale afacerii tale!

Atunci când gestionezi o afacere este important să acorzi o atenție deosebită și spațiilor sanitare. Acestea nu trebuie să fie doar curate, ci și...

Ciolacu laudă candidații PSD la funcții de primar. Au “ambiția de a face lucruri”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, anunță candidații PSD la funcții de primar în municipiul București, lăudându-i pentru faptul că au "ambiția de a face lucruri". Este...
Ultima oră
Pe aceeași temă