7 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSportMAE anunță că România continuă să discute cu statele membre ale OCDE,...

MAE anunță că România continuă să discute cu statele membre ale OCDE, după ce Ungaria a anunțat că și-a retras sprijinul

România se află în continuare în "discuţii bilaterale" cu statele membre OCDE, pentru aderarea la acest organism internaţional, sperând că o decizie să poată fi luată cât mai rapid, a anunțat sâmbătă MAE. Explicaţiile vin după ce Ungaria a anunţat oficial că blochează aderarea României la organizaţie.

"A avut loc o reuniune a statelor membre ale OCDE pe tema extinderii organizaţiei, la care România nu a participat nefiind stat membru al organizaţiei. Cu această ocazie, s-au purtat discuţii cu privire la lista posibililor candidaţi, care ar putea să facă obiectul unei decizii în cadrul reuniunii Consiliului OCDE din 25 septembrie 2017. România se află, în continuare, în discuţii bilaterale cu toate statele membre ale OCDE şi speră ca atuurile şi argumentele sale să genereze, cât mai curând posibil, consensul membrilor organizaţiei cu privire la sprijinirea candidaturii ţării noastre", anunţă MAE.

Ungaria a anunţat oficial vineri că nu susţine aderarea României şi Croaţiei la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). Ministerul pentru Afaceri Externe şi Comerţ Exterior de la Budapesta a precizat că OCDE a discutat o eventuală extindere vineri, la Paris, iar Ungaria a profitat de ocazie pentru a informa Consiliul că nu susţine nici candidatura României, nici pe cea a Croaţiei.

În cazul României, motivul este închiderea Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgul Mureş.

Cele mai citite

Finanțări europene de peste 1 milion de euro pentru companiile din țară. Cum pot fi accesați banii

Companiile din regiunile Sud-Est și Nord-Est ale României vor avea acces la noi linii de finanțare europeană, inclusiv granturi consistente pentru dezvoltare și deschiderea...

Autoritățile britanice acuză Apple de limitarea inovației în domeniul browserelor web pe iPhone

Apple a fost acuzată de Autoritatea pentru Concurență și Piețe din Marea Britanie (CMA) că a restricționat inovația în dezvoltarea browserelor web pentru iPhone,...

Soldați nord-coreeni, pregătiți să lupte alături de Rusia împotriva Ucrainei, avertizează șeful Pentagonului

Mii de soldați nord-coreeni aflați în Rusia sunt pe punctul de a intra în luptele împotriva Ucrainei, a declarat Lloyd Austin, secretarul american al...
Ultima oră
Pe aceeași temă