-2 C
București
luni, 13 ianuarie 2025
AcasăSportLIVE TEXT. Băsescu: S-a înlocuit reorganizarea cu o descentralizare către baroni

LIVE TEXT. Băsescu: S-a înlocuit reorganizarea cu o descentralizare către baroni

Preşedintele Traian Băsescu a explicat, luni, că este de datoria lui să atace bugetul pe 2014, pentru că este o greşeală şi că, în lumina Pactului de coabitare, şi-ar fi dorit ca premierul Ponta să îl consulte în privinţa Roşiei Montane şi a Memorandumului cu Rompetrol.

Totodată, şeful statului a criticat condiţionarea eliberării Iuliei Timoşenko de semnarea acordului de asociere al Ucrainei cu Uniunea Europeană şi a arătat că Republica Moldova trebuie integrată în UE ţinând seama de problemele ei specifice.

Traian Băsescu a mai spus că Uniunea Europeană a fost „neinspirată” când a transmis către România un mesaj de avertizare în legătură cu intenţiile Chinei la Forumul Economic.

Citeşte şi: Oficial european: Vizita premierului chinez în România pare a fi o strategie de divizare a UE

Citiţi mai jos principalele declaraţii ale preşedintelui Traian Băsescu, în format LIVE TEXT:

„N-aş vrea să am o anticipare care să dea un generic definitiv, dar aşa cum se prefighurează acum, Vilnius va fi un eşec pentru UE, ratarea tratatului de liber schimb cu Ucraina este un eşc, din punctul de vedere al României, Moldova va semna cele două tratate, deci este un succes”.

Citeşte şi: Ucraina a renunţat la acordul de asociere cu UE. Reacţia de la Bruxelles

„Ce ar fi interesant pentru noi să analizăm este unde erau vorbitorii de limbă română şi unde erau vorbitorii de limbă rusă la cele două manifestaţii – pro şi contra UE”.

Citeşte şi: R. Moldova: Susţinătorii comuniştilor, proteste faţă de UE

Dacă vor veni tot soiul de politicieni să spună să introducem nişte condiţii adiţionale pentru vize, se va rata obiectivul, eu îmi asum responsabilitatea ca, la nivelul Consiliului European, să transmit aceste mesaje. 

Voi exprima un punct de vedere clar care să dea o şansă Moldovei.

Mesajul meu vrea să fie nu numai un semnal că e binevenită în UE, dar că Republica Moldova trebuie tratată pe realităţile din R. Moldova, nu pe birocraţia de la Bruxelles.

Despre Forumul Economic China- Europa Centrală şi de Est

China ar avea disponibilitatea de a investi 10 miliarde în România. În China, avem un partener care are încredere în noi.

Citeşte şi: Vizită istorică: Premierul chinez a ajuns în România

S-a dat un mesaj al Bruxelles-ului – atenţie să nu ieşiţi din linia negociată de UE. Eu cred că acest mesaj a fost neinspirat, căreia egoismul din interiorul UE i-au răpit şansa pentru Nabucco. Din păcate, acest egoism a făcut ca Nabucco să se termine cu proiectul TAP

Citeşte şi: Băsescu: România e îndreptăţită să fie compensată de UE pentru abandonarea proiectului Nabucco

Îmi venea să le transmit un mesaj: dar cu Nabucco ce-aţi avut?

Băsescu, întrebat dacă este eurosceptic: Vreau să fie egalitate, şi când vine vorba de Nabucco. Pentru mine, ce s-a întâmplat cu Ucraina, a însemnat o umplere a paharului, ar fi fost bine dacă şi Ucraina şi-ar fi luat drumul către UE .

Citeşte şi: Băsescu nu promulgă bugetul, dacă Ponta nu renunţă la acciza la combustibil: „Nu ai dreptul să pui biruri pentru populaţie ca să-i fie bine partidului”

Eu cred că am obligaţia să fac acest lucru, am privit cu atenţie bugetul în forma trimisă la Parlament, ce nu-mi era clar până a apărut bugetul: dacă fără acciza suplimentară pe benzină , se pot indexa pensiile, mări salariile rezidenţilor, după ce am văzut cum arată bugetul am constatat că acestea se pot face fără creşterea accizei.

Eu nu am dreptul să nu utlizez mijloacele constituţionael pentru a încerca să evit o greşeală, eu sunt un om cu experienţa creşterii de taxe- acea creştere a TVA-ului, acesta este făcută să duci nişte bani la Ministerul Dezvoltării, pe care îi dai baronilor locali.

Legea descentralizării- Lăsaţi-mă să nu pronunţ, acum încerc să previn cu bugetul, până nu o văd în forma în care ajunge la mine, nu mă pronunţ, s-a înlocuit reorganizarea cu o descentralizare către baroni

Citeşte şi: Dilema USL: doar buget sau doar descentralizare?

Pactul de coabitare– Ar trebui să însemne şi o discuţie despre buget, dacă are impresia că preşedintele are funcţia de notar, putea să mă întrebe cum face cu Roşia Montană, cu Rompetrol, să luăm un preţ cât mai bun

Cele mai citite

Consulatul General al României din Los Angeles și-a reluat activitatea, după incendiile din zonă

Autoritățile locale americane au informat că zona în care se află Consulatul este, în prezent, sigură Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat că activitatea Consulatului...

OMV Petrom anunță disponibilizări colective: 184 de angajați vizați, începând cu februarie 2025

Această decizie vine pe fondul unui context economic dificil, care a generat deja valuri de concedieri în mai multe sectoare Compania OMV Petrom a notificat...

Creștere în turismul românesc: Sosirile și înnoptările au crescut în primele 11 luni din 2024

Cei mai mulți turiști străini au venit din Germania, Italia și Israel Conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică (INS), turismul din România a...
Ultima oră
Pe aceeași temă