9.1 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSportLiga 1: Sepsi OSK, victorie la scor împotriva Clinceniului

Liga 1: Sepsi OSK, victorie la scor împotriva Clinceniului

Sepsi, net superioară adversarei sale, a deschis scorul în minutul 56 prin Marius Ştefănescu, care a pătruns după o pasă a lui Pavol Safranko. Puţin înaintea acelei faze, arbitrii nu au văzut un henţ clar comis în careul oaspeţilor de Gabriel Matei, fundaşul Academicii.

Istvan Fulop a dublat în minutul 66 avantajul gazdelor, după o lovitură liberă deviată. Ştefănescu a reuşit dubla în min. 74, cu un un şut în diagonală, iar Vasvari a punctat şi el trei minute mai târziu, după o minge respinsă greşit la o lovitură liberă. Ştefănescu şi Fulop sunt la primele goluri din acest sezon.

Sepsi a avut o bară în min. 27, la o centrare a lui Fulop, fotbalist care a fost aproape de gol şi în min. 21. Ştefănescu a avut două ocazii în finalul primei reprize (43, 44), iar portarul Vâlceanu s-a remarcat la lovitura liberă a lui Vasvari (64).

Oaspeţii au avut ocazii prin Buziuc (22, 65), ultima din ele venită după o gafă a portarului Niczuly. În prima repriză, fiecare echipă a avut un gol anulat pentru ofsaid.

Ceaţa s-a lăsat din nou asupra stadionului în ultima parte a întâlnirii.

Academica şi Chindia Târgovişte, cu câte 38 de goluri primite, au cele mai slabe apărări din Liga I.

Sepsi a acumulat 22 de puncte şi ocupă locul 9, în timp ce Academica are 19 puncte şi rămâne pe poziţia a 12-a, antepenultima.

Cele mai citite

Pui vopsit, pentru a părea proaspăt. Avertismentul șefului ANPC. FOTO

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, avertizează, în această dimineaţă, că unele firme vopsesc carnea de pui, pentru a o face să...

Președintele Iohannis, la Misiunea Economică a Francofoniei: România are o creștere economică peste media UE

România a înregistrat în anul 2023 "o creștere economică robustă, de 2,1%, ritm superior mediei Uniunii Europene", a transmis președintele Klaus Iohannis în cadrul...

Un judecător i-a impus restricții de comunicare lui Donald Trump

Judecătorul din procesul penal al lui Donald Trump la New York i-a impus marţi restricţii de comunicare, în special în ceea ce priveşte martorii,...
Ultima oră
Pe aceeași temă