Un spectru bantuie barca liberala din Romania: eurostangismul. Un eurostangism cu chef de mahalageala in fata hegemoniei americane. Daca Tariceanu si „liberalii” sai invoca, pentru a justifica propunerea de retragere a trupelor romanesti din Irak, cazurile Spaniei si Italiei, inseamna ca barca liberala romaneasca pluteste in deriva prin malurile propagandistice ale stangii europene. Guvernele de la Madrid si Roma, care au venit cu propuneri similare – pasaminte surse de inspiratie pentru liberalii nostri -, sunt guverne socialiste, membre ale grupului socialist din Parlamentul European. Unul dintre europarlamentarii de seama ai acestui grup este celebrul militant trotkist din Franta Daniel Cohen-Bendit, cel care afirmase in furtunosul mai 1968, la Paris, ca ar prefera sa poarte o casca a Armatei Rosii decat sa manance un hamburger in Brooklyn. Numai acolo colcaie cu predilectie virusii a ceea ce Jean-Fran·ois Revel numea „obsesia antiamericana”. Acest virus antiamerican se manifesta in diverse grade si sub diverse forme: de la ifosul grupului socialist din Parlamentul European, privind o virtuala autonomie europeana fata de Statele Unite in domeniul politicii externe si de securitate, pana la antiamericanismul primar al unor grupuri stipendiate candva de Uniunea Sovietica in Europa Occidentala: comunistii si ecologistii. Prin initiativa extrem de ciudata a retragerii trupelor din Irak, trambitata de presedintele lor, aflat intr-un deficit adolescentin de autoritate in raport cu tatucul de la Palatul Cotroceni, liberalii semnalizeaza dreapta, dar vireaza brusc la stanga, chiar extrema stanga, descoperindu-si, chiar acasa la ei, afinitati nebanuite cu discursul antiamerican si antioccidental al Partidului Romania Mare.
Liberalii si-au propus sa declanseze o dezbatere publica privind retragerea trupelor noastre din Irak. Orice dezbatere pe tema retragerii trupelor romanesti din Irak este menita sa alimenteze in subsidiar discursul antiamerican si sa dea satisfactie Rusiei. O astfel de dezbatere vine intr-un moment in care se iau in calcul serios etapele unui plan al instalarii de facilitati militare americane in Romania. Gestul strategic scoate din minti Rusia, obstructionandu-i impulsurile expansioniste. Asa ca vechile retele de agenti de influenta ai puterii de la Rasarit, conservate in Romania, s-au pus pe treaba. Pentru un stat fost comunist cu greu epurat in ultimii 15 ani de dinozaurii sovietici din armata (unii dintre ei generali de seama cu nostalgii prorusesti) si din aceasta cauza tinut multa vreme in anticamera NATO, gestul iresponsabil al lui Atanasiu cu telegramele transmise atasatilor militari pare sa semene cu o scurta retrimitere inapoi in istorie, cam prin 1990, pe vremea cand Ion Iliescu, in numele Romaniei, semna un tratat de prietenie cu URSS. Si se pare ca tocmai DGIA ar fi urmat sa devina un instrument pentru scopurile politicianiste ale liberalilor (faimoasa operatiune „Meduza”). Se adauga la tot acest circ o declaratie a presedintelui Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu. Acesta afirma, ritos, ca deja intrati in NATO ar trebui sa o lasam mai moale cu parteneriatul cu Statele Unite, pentru ca s-ar putea sa suparam Uniunea Europeana. Sa intelegem de la presedintele Camerei Deputatilor ca intreruperea parteneriatului strategic cu Statele Unite ar fi devenit peste noapte o cerinta sine qua non pentru integrarea noastra in UE? Si ca, primul semnal promitator in acest sens, care ar trebui lansat de Romania la presiunea partenerilor de la Bruxelles, ar fi tocmai retragerea trupelor noastre din Irak?
