19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSportLadislau Boloni se va despărți de formația belgiană Antwerp

Ladislau Boloni se va despărți de formația belgiană Antwerp

“Mariajul dintre Boloni şi Royal Antwerp s-a încheiat”, scrie cotidianul Het Laatste Nieuws, adăugând că finalista Cupei Belgiei va fi supusă “unui facelift amănunţit” în această vară.

Boloni a preluat-o pe Antwerp în iunie 2017, reuşind să încheie sezonul trecut pe poziţia a patra, cel mai bun rezultat înregistrat de această grupare începând din 1990.

De asemenea, sub comanda fostului internaţional român, Royal Antwerp a reuşit în acest sezon calificarea în finala Cupei Belgiei, pentru prima oară după mai bine de două decenii.

Elevii lui Boloni urmau să înfrunte în finală, pe 22 martie, formaţia FC Bruges, însă partida a fost amânată din cauza pandemiei de coronavirus.

Plecarea sa nu este chiar o surpriză, fostul internaţional român lăsând să se înţeleagă în ultimele săptămâni că nu crede că aventura sa la Antwerp va mai continua.

“Nu cred că pot merge mai departe. Am ajuns la un punct în care următoarea etapă este titlu, iar acest lucru necesită o altă filosofie. Nu cred că putem progresa în continuare”, declara Boloni, luna trecută, pentru o publicaţie ungară.

Cele mai citite

Curățenia de primăvară bate la ușă! Pregătește-te cu produse profesionale care să-ți facă munca mai ușoară!

Anotimpul renașterii, cel în care revine prospețimea și aduce cu sine prospețimea și căldura, primăvara este și momentul ideal pentru a face curățenie în...

Încercare disperată a avocaților lui Mario Iorgulescu de a-l scăpa de închisoare: „Suferă de leziuni cerebrale încă din copilărie”

Avocaţii lui Mario Iorgulescu încearcă să-l scape pe tânăr de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor, susţinând că are...

Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024: Conferința „ 26 Martie – 143 de ani de la proclamarea Regatului României. „75 ani de...

COMUNICAT DE PRESĂConferințele „ Tinerii și Monarhia” Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Asociația Eurospirit, Primăria Municipiului Ploiești și Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului...
Ultima oră
Pe aceeași temă