Judecătoarea Gabriela Baltag, membră CSM, a solicitat colegilor săi să voteze formularea unei adrese către Ministerul Justiției în care să se explice situația actuală a arhivei SIPA, potrivit Agerpres.
"Am văzut că erau de făcut mai mulți pași, în sensul că urma să fie desemnată o comisie. De altfel, noi cu toții am observat că foști membri ai CSM, care declară că au făcut parte din aceste comisii, amintesc despre derularea acestor comisii, cel puțin în anii 2005-2006, că de fapt pe 8 februarie 2006 s-a desființat SIPA, trebuia realizat un raport la cele constatate în acea arhivă. (…)
Dacă au existat comisii care să inventarieze arhiva SIPA este bine să cunoaștem acest lucru, care a fost componența acestor comisii, dacă au fost fost întocmite rapoarte și dacă ele au fost supuse aprobării. (…) Cel care ne poate lămuri este Ministerul Justiției, pentru că Ministerul Justiției este custodele acestei arhive, cel puțin aparent. Dacă este păstrată, dacă a fost sigilată, procesele verbale de predare-primire, toate aceste aspecte CSM trebuie să le cunoască. Motiv pentru care vă supun atenției formularea unei adrese către Ministerul Justiției cu aceste aspecte", a precizat Gabriela Baltag.
Președintele ÎCCJ, Cristina Tarcea, a susținut propunerea venită din partea Gabrielei Baltag, fiind de părere că trebuie cunoscută situația arhivelor SIPA.
"Eu susțin în totalitate demersul doamnei judecător. Sunt de acord cu propunerea pe care a formulat-o. Deocamdată nu avem nicio informație în afară de cele vehiculate în spațiul public. Se pare că s-ar dori ca și problema care vizează aspecte ce țin de independența sistemului judiciar, ceea ce ar fi de natură a atrage și competența noastră în această materie. Dar, pentru a putea dispune în cunoștință de cauză și potrivit legii, ar trebui, într-adevăr și noi să cunoaștem care este situația arhivelor SIPA, dacă au fost predate, inventariate, cui au fost predate, cine le-a inventariat și ce s-a întâmplat cu ele", a precizat Cristina Tarcea.