Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Înfrângeri pe linie pentru pugiliștii români la turneul preolimpic

Toţi cei trei pugilişti români care au evoluat sâmbătă, în prima zi a turneului preolimpic de box de la Londra, Cristina Cosma (cat. 60 kg), Robert Jitaru (cat. 57 kg) şi Daniel Burciu (cat. +91 kg), au suferit înfrângeri.

Share

Rl online 0 comentarii

15.03.2020 - 12:59

Cristina-Paula Cosma a fost întrecută la puncte de poloneza Aneta Rygielska (5-0), în primul tur al cat. 60 kg.

Robert Jitaru (cat. 57 kg), fost dublu campion european Under-22, a pierdut şi el fără drept de apel la puncte (0-5), în faţa francezului Samuel Kistohurry, în primul tur.

La cat. +91 kg, Daniel Burciu a cedat şi el la puncte (0-5) în primul tur în faţa danezului Morten Givskov.

Alţi trei români vor boxa duminică: Paul-Andrei Arădoaie îl va înfrunta pe bulgarul Blagoi Naidenov în primul tur la cat. 81 kg, Cristian-Răzvan Filip îşi va încrucişa mănuşile cu spaniolul Emmanuel Reyes Pla, în primul tur la cat. 91 kg, în timp ce Maria Claudia Nechita va primi replica unguroaicei Szabina Szucs, în primul tur la cat. 57 kg.

La Londra vor mai evolua Cosmin Gîrleanu (cat. 52 kg), Eric Tudor (cat. 69 kg) şi Sorin-Mihai Caliniuc (cat. 75 kg).

Pentru calificarea la JO 2020, pugiliştii de la categoriile 52 până la 69 kg trebuie să ajungă în sferturi, să câştige câte două meciuri. La categoriile 75 şi 81 kg se califică primii şase, semifinaliştii şi sfertfinaliştii care sunt învinşi de finalişti. La cat. 91 şi +91 kg, primii patru clasaţi, în speţă semifinaliştii, obţin biletele la Tokyo. Fetele trebuie să ajungă în primele opt la categoriile lor ca să se califice la JO.

După turneul de la Londra, care reuneşte candidaţii europeni pentru calificarea la JO, este programat turneul de la Paris (13-24 mai), care va oferi ultimele bilete pentru Tokyo pentru aspiranţii de pe tot mapamondul. Cele două turnee, de la Londra şi Paris, sunt singurele de calificare pentru JO 2020 şi sunt organizate de CIO.

Comentarii

loading...