6.1 C
București
luni, 9 decembrie 2024
AcasăSportIndependenţii, recunoscuţi ca grup

Independenţii, recunoscuţi ca grup

Puterea a reuşit să adopte în plen un proiect de lege care validează înfiinţarea grupului inde­pen­denţilor în Camera De­pu­taţilor. Proiectul va schimba şi configuraţia din conducerea Camerei în favoarea coaliţiei de guvernare, prin impunerea unui membru UNPR în Biroul Permanent. Astfel, opoziţia care blochează acum iniţiativele Guvernului va fi în minoritate. Votul a fost dat în lipsa PSD şi PNL, care au părăsit sala în semn de protest, şi au acuzat din nou puterea de fraudare. În plus, PSD a anunţat că va depune o nouă plângere penală împotriva Robertei Anastase, care la rândul ei o va acţiona în instanţă pentru calomnie pe Aura Vasile (PSD).  

Cele mai citite

Oracle finalizează în România o tranzacție globală de 28,3 miliarde de dolari

Aceasta este cea mai mare achiziție din istoria companiei americane Gigantul american Oracle, al doilea mare producător de software la nivel mondial după Microsoft, a...

Horaţiu Potra, reţinut pentru instigare publică şi nerespectarea regimului armelor

Întrebaţi despre o eventuală legătură între Horaţiu Potra şi Călin Georgescu, avocaţii consilierului au negat categoric existenţa unei conexiuni în acest dosar Horaţiu Potra, consilier...
Ultima oră
Pe aceeași temă