15.6 C
București
luni, 7 octombrie 2024
AcasăSportIliescu, după decizia CCR privind legea lustraţiei: "Pe bună dreptate, e aberantă"

Iliescu, după decizia CCR privind legea lustraţiei: „Pe bună dreptate, e aberantă”

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a spus marţi că Legea lustraţiei a fost declarată neconstituţională „pe bună dreptate”, deoarece e „aberantă”, şi a arătat că nu crede într-o variantă ce ar putea trece de CCR în viitor, potrivit NewsIn.

„Pe bune dreptate, că e aberantă. Conceptul de lustraţie este un concept eminamente totalitar, n-are nimic de a face cu democraţia. (…) Am intrat într-o altă fază a societăţii româneşti odată cu dărâmarea dictaturii şi trecerea spre democraţie”, a spus Iliescu.

Întrebat dacă poate exista o variantă a acestei Legi care să treacă de Curtea Constituţională, Iliescu a răspuns negativ, dând de înţeles că, într-o ultimă fază, ar putea fi atacată şi în instanţele europene. „Au mai fost situaţii în alte ţări, în ţări baltice, şi ele au fost respinse de instanţa europeană ca fiind nedemocratice”, a precizat fostul preşedinte.

„În democraţie, filtrul principal este votul popular, pentru că este vorba de organizare pluralistă a vieţii politice, controlul din partea cetăţenilor şi s-a respins ideea condamnării în bloc a unor categorii de oameni. Una e să ai un primar care a slujit interesele obştei, chiar şi în condiţiile de atunci, şi dovadă că mulţi au fost realeşi, iar altul care a fost un ticălos. Deci îl judeci pe fiecare în parte”, a conchis Ion Iliescu.

Judecătorii Curţii Costituţionale a României au decis, luni, cu majoritate de voturi, că Legea Lustraţiei, care limitează temporar accesul în unele funcţii publice pentru persoanele care au făcut parte din aparatul regimului comunist, este neconstituţională, informează Curtea printr-un comunicat.

Curtea Constituţională a fost sesizază de către 29 de senatori şi 58 de deputaţi din PSD. Astfel, social-democraţii au depus două contestaţii cu argumentaţii diferite, una din partea grupului parlamentar al senatorilor, iar alta din partea deputaţilor. Principalul argument invocat de PSD priveşte rezoluţia APCE şi deciziile CEDO referitoare la interzicerea condamnărilor colective. Legea lustraţiei a fost adoptată pe 19 mai în Camera Deputaţilor, for decizional.

Cele mai citite

Netanyahu spune că Israelul se confruntă cu un război pe șapte fronturi

Netanyahu a afirmat că Israelul are dreptul să se apere și că nu îi va uita pe cei 101 ostatici pe care îi va...

Studentă cazată în regie, mușcată de ploșnițe. A ajuns la spital

Octavian Berceanu, fostul șef al Gărzii Naționale de Mediu, a publicat imagini pe contul său de Facebook cu o studentă cazată la un cămin...

Monica Bîrlădeanu s-a căsătorit cu medicul Valeriu Gheorghiță

Monica Bîrlădeanu s-a căsătorit pe 5 octombrie 2024 cu Valeriu Gheorghiță, renumitul medic, într-o ceremonie elegantă desfășurată la Palatul Snagov. Evenimentul a fost unul...
Ultima oră
Pe aceeași temă