10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSportIlie Năstase: E cel mai istoric rezultat al tenisului românesc

Ilie Năstase: E cel mai istoric rezultat al tenisului românesc

El consideră că Halep trebuie să se concentreze de acum încolo doar pe turneele de grand slam şi să nu se gândească la clasamentul mondial.

“Cred că e cel mai istoric rezultat al tenisului românesc. O felicit pe ea şi pe părinţii ei. Dacă rezultatul ăsta este bun şi pentru ţară cu atât mai mult. Dar în primul rând este meritul ei, nu e meritul României. Simona trebuie să se concentreze numai pe grand slamuri. A fost numărul unu. US Open trebuie să fie pentru ea următorul grand slam câştigat”, a spus Năstase la Pro X.

El a precizat că nu se aştepta ca Simona Halep să o învingă atât de categoric pe Serena Williams. Năstase a mai spus că Halep face parte din galeria celor mai mari sportivi români. “Şi o să continue. Nu o să se oprească aici”, a adăugat fostul sportiv.

Simona Halep, locul 7 WTA, a câştigat turneul de la Wimbledon, al doilea grand slam din carieră, după ce a învins-o, sâmbătă, în finală, cu scorul de 6-2, 6-2, pe americanca Serena Williams, locul 10 WTA, după numai 55 de minute de joc.

Cele mai citite

Premierul a cerut ca toate pensiile să fie plătite înainte de Paște

Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut marţi, în şedinţa Exectivului, ministrului Muncii Simona Bucura Oprescu să vorbească cu toate băncile din România şi cu Poşta...

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...

Activiști germani pentru climă, condamnați la închisoare pentru că au pulverizat împroșcat cu vopsea pe Poarta Brandenburg

Un tribunal german a condamnat la opt luni de închisoare cu suspendare trei activiști pentru climă care au pulverizat vopsea portocalie pe coloanele emblematicei...
Ultima oră
Pe aceeași temă