Preşedintele „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a declarat luni seară, după discuţiile cu reprezentanţii FMI, că le-a reproşat acestora transformarea dialogului social într-unul de tip comunist, dat fiind faptul că sindicatele au fost chemate la negocieri după ce se decisese cu privire la salariul minim, potrivit Mediafax.
Hossu a spus că reproşul făcut reprezentanţilor FMI a fost justificat de faptul că reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) au chemat sindicatele la discuţii privind salariul minim după ce convenise deja cu Guvernul în privinţa majorării acestuia în două etape, la 750 de lei şi, ulterior, la 800 de lei.
În acelaşi context, liderul „Cartel Alfa” a mai spus că principalele cinci confederaţii sindicale au subliniat, la discuţiile cu reprezentanţii FMI, necesitatea majorării salariului minim la 850 de lei, în condiţiile în care de această măsură ar viza nu mai puţin de 1,9 milioane de salariaţi, existând totodată beneficii aduse bugetului de stat.
Bogdan Hossu a adăugat că discuţiile de luni purtate la sediul FMI din Bucureşti au vizat şi reformele în structura companiilor cu capital majoritar de stat, în special la cele din energie şi transporturi, sindicaliştii cerând întâlniri separate cu federaţiile din domeniile respective.
Preşedintele „Cartel Alfa” a adăugat că a fost abordat şi subiectul modificării Legii dialogului social, prilej cu care reprezentanţii FMI ar fi exprimat rugămintea ca proiectul în acest sens să intre în dezbatere parlamentară.
O misiune a Fondului Monetar Internaţional se va afla la Bucureşti în perioada 15-29 ianuarie pentru cea de-a şaptea şi a opta evaluare a acordului stand-by, principalele teme de discuţie fiind perspectivele economiei, bugetul pe 2013, reformele structurale şi politica monetară. Misiunea FMI va fi însoţită de echipe de la Comisia Europeană şi Banca Mondială.
România are în derulare un acord preventiv cu FMI şi UE în valoare de cinci miliarde de euro, fonduri care nu vor fi accesate decât în caz de necesitate.