14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportHandbalista Oana Manea se retrage din activitatea competiţională

Handbalista Oana Manea se retrage din activitatea competiţională

După peste 15 ani de sport la nivel înalt, Oana Manea a decis să pună capăt carierei şi să-şi canalizeze toată energia în încercarea de a avea un copil.

Oana şi-a petrecut ultimii cinci ani la CSM Bucureşti, echipă cu care a cucerit cea mai râvnită cupă europeană rezervată formaţiilor de club, Liga Campionilor (în 2016), dar şi numeroase titluri în competiţia internă.

Înainte să se despartă, oficial, de ”tigroaice”, Oana Manea a avut parte de o surpriză, un moment special alături de coechipiere, în care a primit cadou de la directorul general al clubului, Gabriela Szabo, un tablou cu tricoul pe care l-a purtat în ultimele sezoane şi o plachetă.

“Ştiam că va urma finalul, m-a emoţionat acest moment, nu mă aşteptam să primesc acest dar minunat. A fost cea mai mare bucurie când am venit la CSM, voiam să vin acasă, nu mă gândeam că voi face performanţă în oraşul în care m-am născut, a fost ceva incredibil să câştig Liga Campionilor. Sper să fi fost iubită şi ca om şi ca sportiv, cred că am fost destul de populară şi vreau să le transmit fanilor că-i apreciez şi le mulţumesc că au fost alături de noi. Voi veni la toate meciurile CSM-ului, îmi va lipsi handbalul, jumătate din viaţă mi-am dedicat-o sportului. Nu cred că voi rămâne în lumea handbalului, vreau să fac cu totul altceva, vreau să învăţ alte lucruri. Acum, cel mai important este pentru mine familia, sper şi îmi doresc enorm să fiu mamă”, a declarat Oana Manea.

În vârstă de 34 de ani, Manea a câştigat 12 titluri naţionale şi patru trofee ale Cupei României. În carira ei, Manea a evoluat la Oltchim Râmnicu Vâlcea, cu care a câştigat Cupa Cupelor, Krim Ljubljana şi CSM Bucureşti, cu care a obţinut trofeul Ligii Campionilor. La echipa naţională, ea a jucat 193 de meciuri şi a marcat 433 de goluri, cucerind medalia de bronz la Campionatul Modnial din 2015 şi la Campioantul European din 2010.

Cele mai citite

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...

Deca, vizită în Sibiu. Agenda ministrului Educației

Ministrul Educației, Ligia Deca, efectuează astăzi o vizită în județul Sibiu. Vizita include participarea la *Gala performanței învățământului preuniversitar din Sibiu, vizitarea a două școli...
Ultima oră
Pe aceeași temă