Sursă foto: prosport.ro

Handbal masculin: Dinamo a spart gheața în Cupa EHF

Dinamo Bucureşti a obţinut primele sale puncte în EHF European League, după ce a învins echipa franceză USAM Nimes Gard, cu scorul de 29-27, pe teren propriu, în Grupa B.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 24.11.2020 - 21:59

După două eşecuri şi un meci amânat, Dinamo a reuşit să se impună în faţa puternicei formaţii franceze, graţie unui final mai bun. Echipa din Hexagon a fost în cea mai mare parte a timpul la cârma jocului, dar Dinamo a întors scorul de la 22-24 la 26-24 (minutul 56), după o serie de intervenţii remarcabile ale portarului iranian Saied Heidarirad.

Fără doi jucători de bază, Ante Kuduz şi Vali Ghionea, ambii din cauza infectării cu COVID-19, Dinamo a fost de doar câteva ori în avantaj în prima repriză, 3-2, 10-8, 14-13, dar la pauză Nimes avea un gol în plus pe tabelă, 15-14.

Jocul şi-a păstrat caracteristicile şi în partea secundă, în care formaţia franceză a avut la un moment dat un avans de trei goluri 23-20, dar Dinamo a revenit şi s-a apropiat la 23-22 pentru oaspeţi, dominând finalul.

IFK Kristianstad ocupă primul loc în grupă, cu 4 puncte (3 jocuri), urmată de Fuchse Berlin, 2 p (1 j), USAM Nîmes Gard, 2 p (3 j), Sporting, 2 p (1 j), Dinamo, 2 p (3 j), Tatran Presov, 0 p (1 j).

Următorul meci al dinamoviştilor e programat în deplasare, pe 1 decembrie, cu Fuchse Berlin.

Comentarii