Handbal feminin: Olanda, victorie categorică cu Serbia, la Cupa Mondială

Selecţionata Olandei, medaliată cu bronz la Mondialul de acum doi ani, a surclasat echipa Serbiei cu scorul de 36-23, joi, în Grupa A a Campionatului Mondial de handbal feminin din Japonia.

Share

Rl online 0 comentarii

05.12.2019 - 19:52

Olanda, după un debut cu stângul (meci pierdut în faţa Sloveniei), a reuşit a treia victorie consecutivă.

Ultima echipă calificată din Grupa A se va decide vineri, când Slovenia şi Serbia se vor înfrunta în meci direct.

Vicecampioana mondială Norvegia a bifat a patra sa victorie, 30-24 cu Angola, însă scandinavele s-au desprins în ultimul sfert de oră al partidei.

Rusia a reuşit şi ea a patra victorie, 33-23 cu Japonia, în Grupa D.

Vineri, de la ora 12:00 (ora României), va avea loc un alt meci decisiv pentru calificare, în Grupa C, între România şi Ungaria. Tricolorele au nevoie de victorie, în timp ce Ungaria merge mai departe şi cu un egal.

Comentarii