16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportHalep va evolua cu estona Kaia Kanepi, în primul tur al AusOpen

Halep va evolua cu estona Kaia Kanepi, în primul tur al AusOpen

Kanepi a învins-o pe Halep, anul trecut, în primul tur al US Open, cu 6-2, 6-4. Românca s-a impus şi ea, în prima lor întâlnire, în 2014, la Doha, în turul I, cu 6-4, 3-6, 7-6 (5).

Dacă va trece de primul tur, Halep va evolua cu americanca Sofia Kenin, locul 56 WTA, sau cu o jucătoare din calificări.

Monica Buzărnescu, locul 25 WTA şi cap de serie numărul 25, va juca împotriva americancei Venus Williams, locul 37 WTA. Buzărnescu şi Halep se pot întâlni în turul al treilea.

Pe acest sfert de tablou se află şi Ana Bogdan, locul 81 WTA, care va juca în primul tur o sportivă venită din calificări.

Simona Halep o poate întâlni pe Serena Williams, locul 16 WTA, în optimi, pe Karolina Pliskova din Cehia, locul 7 WTA, sau pe rusoaica Daria Kasatkina, locul 10 WTA, în sferturi, iar în semifinale poate evolua cu japoneza Naomi Osaka, locul 4 WTA, sau cu ucraineanca Elina Svitolina, locul 6 WTA.

Celelalte românce de pe tabloul feminin de simplu, aflate toate pe sfertul al treilea, vor avea următoarele adversare:

Irina-Camelia Begu, locul 76 WTA, va da piept cu germana Andreea Petkovic, locul 61 WTA.

Sorana Cîrstea, locul 84 WTA, va evolua cu suedeza Rebecca Peterson, locul 62 WTA.

Monica Niculescu, locul 88 WTA, va juca împotriva americancei Amanda Anisimova, locul 87 WTA, în vârstă de 17 ani.

Pe tabloul masclulin de simplu, Marius Copil, locul 61 ATP, singurul român în competiţie, va evolua cu spaniolul Marcel Granollers, locul 110 ATP, dar fost numărul 19 mondial.

Fostul antrenor al Simonei Halep Darren Cahill s-a numărat printre specialiştii invitaţi la festivitatea tragerii la sorţi de la Melbourne.

Cele mai citite

De ce să alegi călătoria cu autobuzul sau autocarul de la Bucureşti la Chişinău?

Călătoria cu autobuzul sau autocarul de la București la Chișinău poate fi o opțiune excelentă pentru cei care caută o modalitate confortabilă și accesibilă...

Premierul Ciolacu a convocat ședința de guvern la Timișoara, unde PNL a acceptat să susțină candidatul PSD

Ședința de guvern din ziua de joi, 25 aprilie 2024, se va desfășura la Timișoara, reiese din comunicatele transmise de Guvernul României. Programul oficial al...

Ciolacu laudă candidații PSD la funcții de primar. Au “ambiția de a face lucruri”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, anunță candidații PSD la funcții de primar în municipiul București, lăudându-i pentru faptul că au "ambiția de a face lucruri". Este...
Ultima oră
Pe aceeași temă