8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSportHalep şi Buzărnescu şi-au aflat adversarele

Halep şi Buzărnescu şi-au aflat adversarele

Barbora Strycova, locul 50 mondial, a trecut în primul tur de elveţianca Viktorija Golubici, venită din calificări şi locul 82 mondial, scor 6-2, 7-6 (4).

Halep şi Strycova s-au mai întâlnit de cinci ori până acum, de patru ori impunându-se sportiva din România.

Daria Gavrilova, locul 53 mondial, a trecut de ucraineanca Daiana Iastremska, locul 37, scor 6-2, 5-7, 6-2, iar în turul doi va juca în compania Mihaelei Buzărnescu, poziţia 31 WTA.

Mihaela Buzărnescu şi Daria Gavrilova s-au mai întâlnit o singură dată, în februarie, la turneul de la Acapulco, când s-a impus sportiva din România.

Cele mai citite

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...

VIDEO. Cătălin Cîrstoiu: “Îmi pare rău că nu l-am ascultat pe Traian Băsescu”

Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun PSD - PNL la Primăria Capitalei, a vorbit, înt-o conferință de presă, despre expunerea publică ce i-a adus "mult rău"...

Anunț de ultimă oră al Federaţiei Germane de Fotbal! Ce se întâmplă cu selecționerul Julian Nagelsmann

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a anunțat că i-a prelungit contractul selecționerului Julian Nagelsmann până în anul 2026. „Este o decizie care vine din suflet....
Ultima oră
Pe aceeași temă