10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSportHalep, premiu pentru cea mai bună jucătoare din istorie, la Madrid

Halep, premiu pentru cea mai bună jucătoare din istorie, la Madrid

Trofeul i-a fost înmânat sportivei de directorul Marca, Juan Ignacio Gallardo. Halep a mulţumit pentru trofeu şi a răsfoit puţin cotidianul spaniol, de la înfiinţarea căruia se împlinesc 80 de ani în decembrie.

Simona Halep a învins-o, cu scorul de 6-1, 6-0, pe rusoaica Ekaterina Makarova, locul 32 WTA, calificându-se în turul al doilea al Madrid Open.

În faza următoare, Halep va întâlni o jucătoare belgiană, pe Elise Mertens, locul 19 WTA şi 19 victorii în 25 de meciuri disputate în 2018, sau pe Alison Van Uytvanck, locul 48 WTA.

Halep a câştigat turneul de la Madrid în 2016 şi 2017.

 

Cele mai citite

Internat de urgență la spital, după ce a mâncat conserve de pește

Un locuitor din orașul Urlați, județul Prahova, a fost internat la Spitalul Județean de Urgență Ploiești cu diagnosticul de botulism. Bărbatul a declarat medicilor...

Eurodeputatul Nicu Ștefănuță a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, singurul eurodeputat român membru în Grupul Verzilor Europeni, a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu. Cu ocazia Zilei Mondiale a...

Gabriela Firea: “Sunt absolut convinsă că împreună vom schimba faţa Capitalei”

Gabriela Firea, președintele PSD București și candidatul partidului pentru Primăria Capitalei, și-a exprimat speranța că locuitorii Bucureștiului vor vota pentru un oraș fără gropi,...
Ultima oră
Pe aceeași temă