9.8 C
București
sâmbătă, 16 octombrie 2021

Halep: Nu am mai jucat niciodată cu cineva care să vină atât de des la fileu

“Cred că a jucat extraordinar. A fost inspirată la fiecare minge. A venit mult la fileu şi nu a ratat mult. Este incredibil. În plus, returul meu a fost slab, pentru că nu am putut simţi ritmul unei stângace. Serviciul nu era foarte puternic, dar mingea se mişca prea mult şi nu o simţeam. Apoi cred că am jucat un pic cu tactica greşită. Ea a fost foarte aproape de fileu. Nu am fost deloc inspirată astăzi, dar am luptat. Sunt un pic supărată din cauza tacticii şi a modului în care amjucat. Dar nu este o dramă. Ea a jucat foarte bine. A meritat victoria pentru că a dat totul şi nu s-a gândit la eşec. A crezut sută la sută. Am jucat de câteva ori împotriva ei şi ştiam cum joacă. Dar astăzi a schimbat. A mers la fileu, aşa că a fost un pic diferit. La un moment dat am pierdut ritmul în setul doi şi nu ştiam ce trebuie să schimb. La multe mingi ea a fost mult mai ispirată decât mine. Am jucat de fiecare dată acolo unde era ea. Nu am mai jucat niciodată cu cineva care să vină atât de des la fileu”, a afirmat Simona Halep.

Întrebată cum se simte în privinţa parcursului său în general la US Open, Halep a răspuns: “M-am obişnuit. Este al treilea an. Sunt dezamăgită. Aveam aşteptări de la mine, să fiu încrezătoare şi să simt jocul. Dar astăzi a fost diferit. Am fost foarte aproape. Amavut minge de meci. Însă uneori se întâmplă. Trebuie doar să privesc înainte. Sunt campioana de la Wimbledon, aşa că nu voi strica asta”.

Simona Halep a vorbit şi despre faptul că după confruntarea lor anterioară, câştigată de româncă la Miami, Taylor Townsend a venit la ea în vestiar. “A venit în vestiar şi m-a întrebat ce trebuie să facă pentru a deveni mai bună. Şi a reuşit astăzi. Data viitoare nu voi spune nimic”, a afirmat ea zâmbind. “Nu o să spun ce i-am zis. Nu mai. Este greşit ce am spus. Am fost surprinsă şi mi-a plăcut că m-a întrebat”, a adăugat fostul lider WTA.

Simona Halep, locul 4 WTA, a fost învinsă, joi, cu scorul de 2-6, 6-3, 7-6 (4), de americanca Taylor Townsend, locul 116 WTA, venită din calificări, în turul al doilea al US Open.

 

Ultima oră
Pe aceeași temă