27.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSportHalep, nemulțumită de suprafața de joc, înaintea meciului cu Cehia

Halep, nemulțumită de suprafața de joc, înaintea meciului cu Cehia

“E greu de spus de spus dacă suprafaţa de joc reprezintă un avantaj sau un dezavantaj pentru noi pentru că ne-am antrenat doar de două ori. Este însă o suprafaţă dificilă, mai ales că e verde şi este greu de văzut mingea. Dar consider că pentru toată lumea suprafaţa va fi la fel, dificilă sau mai puţin dificilă. Important este să ne simţim bine şi să fim apte 100% atunci când vom intra pe teren”, a spus numărul 3 mondial.

Absenţa Petrei Kvitova (2 WTA) din lotul Cehiei măreşte puţin şansele României, este de părere Simona Halep. “Este ceva mai bine pentru noi faptul că Petra lipseşte. Asta pentru că ea a jucat foarte bine în acest început de an şi era în formă maximă. Dar acest meci este foarte, foarte greu. Aşa că îmi e dificil să spun ce e bine şi ce nu e bine. O să vedem asta sâmbătă şi duminică”, a adăugat Halep.

Echipa României de Fed Cup pentru întâlnirea de la sfârşitul săptămânii este formată din jucătoarele Simona Halep (numărul 3 WTA), Mihaela Buzărnescu (29 WTA), Irina Camelia Begu (75 WTA), Ana Bogdan (105 WTA) şi Monica Niculescu (106 WTA).

Din echipa Cehiei fac parte jucătoarele Karolina Pliskova (5 WTA), Katerina Siniakova (nr. 1 în clasamentul de dublu WTA), Barbora Krejcikova (nr. 2 în clasamentul de dublu WTA) şi Marketa Vondrousova (nr. 72 WTA).

Echipa de Fed Cup a României întâlneşte în 9-10 februarie, la Ostrava, deţinătoarea trofeului, Cehia, în primul tur al Grupei Mondiale. Meciul se va disputa pe suprafaţă hard, în Ostravar Arena, o sală cu o capacitate de 6.350 de locuri.

Cele mai citite

Ciucă susține că România are o situație economică solidă, construită de guvernarea liberală, deși premierul și jumătate dintre miniștri sunt de la PSD

Nicolae Ciucă, președintele Senatului și al PNL, anunță că Agenția S&P a reconfirmat ratingul suveran al României și subliniază că decizia agenției de rating...

VIDEO. FRF a lansat imnul echipei naționale pentru EURO 2024. Piesa se numește „Visăm împreună”

Federația Română de Fotbal (FRF) a lansat astăzi, în colaborare cu PRO TV, postul care va transmite EURO 2024, piesa „Visăm Împreună”, care va...

TOP 5 abilităţi esenţiale care te vor propulsa în carieră

Indiferent de traseul pe care-l alegi în carieră, vei avea nevoie de mai mult decât cunoştinţe specifice pentru a avansa. Soft skills sau abilităţile...
Ultima oră
Pe aceeași temă