16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportHalep, învinsă în prima partidă din 2019

Halep, învinsă în prima partidă din 2019

Numărul unu mondial a jucat destul de bine după lunga sa absenţă de pe terenurile de tenis, însă a fost lipsită de ritm şi nu a reuşit să profite de momentele importante de care a beneficiat.

Barty (22 ani, 15 WTA), care are un debut foarte bun de sezon, s-a impus într-o oră şi 27 de minute.

Halep a fost mai bună cu al doilea serviciu, iar Barty cu primul (5 aşi), dar diferenţa s-a făcut la mingile de break, australianca fructificând 4 din 7 (57%), iar românca doar două din 11 (18%). În primul set, Halep a avut trei mingi de break la scorul de 4-4, dar le-a ratat pe toate, iar apoi a pierdut setul cu 4-6. În setul al doilea, românca a reuşit un break la 3-3 şi a preluat conducerea (4-3), dar apoi a pierdut trei ghemuri la rând şi meciul.

Halep se impusese în primele două confruntări cu Barty, în 2018, 6-4, 6-1 în semifinale la Montreal şi 7-5, 6-4 în optimi la Cincinnati.

Halep jucase ultimul său meci în septembrie, la Beijing, abandonând în primul tur, după un set cedat cu 1-6 în faţa tunisiencei Ons Jabeur. Simona, care a fost nevoită să încheie prematur sezonul 2018 din cauza unei hernii de disc, a înregistrat ultima sa victorie tocmai în august, 6-3, 6-4 cu belarusa Arina Sabalenka, în semifinale la Cincinnati, pierzând apoi următoarele trei partide şi abandonând în a patra.

Simona Halep va primi pentru participare un cec de 11.620 dolari şi 55 de puncte WTA.

Următorul turneu pentru Halep va fi Australian Open, primul Grand Slam al anului, la Melbourne, unde anul trecut a jucat finala.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                 

Cele mai citite

Preţurile la electricitate şi gaze în UE au scăzut în 2023, după explozia din 2022 (Eurostat)

Facturile la electricitate şi gaze ale consumatorilor europeni au scăzut în a doua jumătate a anului trecut, după creşterea care a început după războiul...

Premierul Poloniei Donald Tusk are pneumonie. Cum îi va fi afectată agenda politică

Premierul polonez Donald Tusk îşi va restrânge apariţiile publice în următoarele zile după ce a fost diagnosticat cu pneumonie, a anunţat joi biroul său...

Rusia ar putea ataca Polonia dacă NATO ar aduce acolo arme nucleare

Rusia amenință că va ataca o țară membră a Alianței Atlanticului de Nord (NATO). Vice-ministrul rus de Externe a spus că acest lucru se...
Ultima oră
Pe aceeași temă