12.8 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăSportHalep, înainte de FedCup: "Vreau să câştig meciurile şi să câştigăm partida...

Halep, înainte de FedCup: “Vreau să câştig meciurile şi să câştigăm partida cu Elveţia”

Simona Halep a declarat, luni seară, pe Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj, unde a sosit pentru partida din FedCup cu naţionala Elveţiei de la sfârşitul săptămânii, că se simte ca acasă la Cluj-Napoca, având încredere că vor avea loc meciuri frumoase.

„Mă simt bine, am muncit foarte mult în aceste două săptămâni, mă simt în formă, să vedem cum va fi la meciuri. Va fi un pic de presiune, dar cred că va fi bine. Deja mă simt ca acasă aici la Cluj, mă bucur că de data asta pot să joc, de fiecare dată când vin, vin bucuroasă, cu încredere, să vedem ce va fi, sper să avem meciuri frumoase. Mă bucur că mulţi oameni vin să ne susţină, este o atmosferă deosebită de fiecare dată când jucăm la Cluj. Vreau numai să câştig meciurile şi să câştigăm partida”, a spus Halep.

Întrebată dacă mai are probleme de sănătate, Halep a răspuns că nu are nicio problemă şi că s-a antrenat foarte bine.

„Sunt gata să încep sezonul de zgură, sper să fie bine. În fiecare zi voi fi la Sala Polivalentă, mă voi antrena”, a subliniat jucătoarea.

Căpitanul nejucător al echipei Elveţiei, Martina Hingis, aflată pentru prima oară în România, a declarat, la rândul său, la sosirea pe aeroportul clujean cu o oră înaintea Simonei Halep, că speră ca, la sfârşitul săptămânii, să fie un tenis mare la Cluj-Napoca, jucătoarele României având o mare experienţă.

 
„Prezenţa Simonei Halep, numărul unu mondial, este dificilă pentru noi, dar în tenis, să joci în FedCup este ceva special. Sper ca echipa mea să dea tot ce poate pe teren, nu avem nimic de pierdut. (…) O respect mult pe Simona Halep, cred că este o mare jucătoare pentru tenisul românesc şi internaţional, este o personalitate”, a spus Hingis.

Hingis şi Halep au fost întâmpinate pe aeroportul clujean de primarul Emil Boc, care le-a dăruit câte un buchet de flori.

Echipele de tenis feminin dintre echipele naţionale ale României şi Elveţiei din FedCup se vor disputa sâmbătă şi duminică în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

Cele mai citite

Podium pentru frații Maior în Campionatul Mondial de Raliuri

Frații Norbert Maior și Francesca Maior au devenit primul echipaj 100% românesc care obține un podium în Campionatul Mondial de Raliuri (WRC), după ce...

Un fost lider mondial al tenisului și-a anunțat retragerea: „A sosit momentul să-mi iau rămas bun”

Fostul lider mondial Garbine Muguruza și-a anunțat retragerea din tenis, după o perioadă de mai bine de un an în care a lipsit din...

Compania de RCA a statului promisă de un an nu este nici acum înființată

După falimentul Euroins din martie 2023, ASF promitea măsuri mai dure pentru jucătorii din piață și înființarea unei companii românești de stat care să...
Ultima oră
Pe aceeași temă