16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportHalep, în săptămâna a doua la Melbourne

Halep, în săptămâna a doua la Melbourne

A patra favorită a competiției și-a asigurat prezența în săptămâna a doua de la Melbourne după o partidă fără istoric, tranșată într-o oră și 18 minute.

Dacă în primul set jocul Simonei a fost aproape perfect, constănțeanca impunându-se cu 6-1, actul secund a fost mai echilibrat. Putintseva a ridicat nivelul, iar cele două au mers cap la cap până la 2-2, când Halep a făcut break, dar imediat a cedat serviciul. Simona a făcut un nou break și apoi şi-a confirmat avantajul, desprinzându-se la 5-3. Kazaha a mai sperat, dar Halep a închis setul la 4, adjudecându-și astfel victoria.

Pentru un loc în „sferturi”, Halep se va duela cu Elise Mertens, belgianca de pe locul 17 WTA, care a trecut în trei seturi de americanca Catherine Bellis. Cele două s-au mai întâlnit, iar Simona o conduce cu 2-1 pe Mertens în disputele directe.

Campioana de la Wimbledon s-a declarat pregătită de confruntarea cu jucătoarea din Belgia și a spus că știe cum o poate învinge: „Știu cum joacă şi ce trebuie să fac împotriva ei. Voi fi pregătită pentru acest meci. Va trebui să lupt. Are un joc bun, joacă repede, aproape de linia de fund”.

Datorită acestui succes, Simona a urcat pe locul 2 în clasamentul WTA în timp real. Singura care o mai poate depăși este Kiki Bertens, iar asta s-ar putea întâmpla doar dacă românca este eliminată de Mertens, iar olandeza cucerește trofeul.

Indiferent de rezultatul de la Melbourne, Halep va intra în istoria tenisului pe data de 3 februarie, atunci când clasamentul va fi actualizat. Jucătoarea de 28 de ani va deveni tenismena cu cele mai multe săptămâni consecutive petrecute în Top 10 WTA. Românca va atinge borna de 315 săptămâni la rând între cele mai bune 10 jucătoare ale lumii, depășind-o astfel pe legendara Martina Hingis (314).

Pentru prezența în „optimi”, finalista din 2018 şi-a asigurat un cec de 300.000 de dolari australieni şi 240 de puncte WTA.

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Revolut anticipează o creștere cu 40% a numărului angajaților, în 2024, și ajunge la 10.000 de salariați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de clienți retail la nivel global, a ajuns la 10.000 de angajați în toată lumea, iar...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Raed Arafat trimite o echipă de experți la Slănic Prahova în urma surpării de teren

Secretarul de stat Raed Arafat, şeful DSU, a precizat joi că o echipă de experţi urmează să ajungă la Slănic Prahova pentru a evalua...
Ultima oră
Pe aceeași temă