26.4 C
București
joi, 10 iulie 2025
AcasăSportGuvernul va putea emite ordonanţe în vacanţa parlamentară

Guvernul va putea emite ordonanţe în vacanţa parlamentară

Senatul a adoptat, marţi, Legea de abilitare a Guvernului să emită ordonanţe în perioada vacanţei parlamentare de iarnă, proiectul fiind aprobat în varianta propusă de Executiv, relatează Mediafax.

Proiectul a fost adoptat cu 56 de voturi „pentru”, 47 de voturi „împotrivă” şi şapte abţineri.

Astfel, Guvernul va putea ca în această perioadă să emită ordonanţe în domeniile – Finanţe publice şi economie, Transporturi şi infrastructură, Educaţie şi cercetare şi Comunicaţii.

Senatorii din Comisia juridică propuseseră plenului un raport de adoptare cu amendamente, prin care erau eliminate dintre domeniile propuse de Executiv pe cel al Educaţiei.

De asemenea, membrii comisiei solicitau, prin raport, eliminarea prevederii potrivit căreia Guvernul va putea să emită ordonanţe pentru modificarea unor acte normative din domeniul instituţiilor de credit şi pentru completarea legislaţiei în domeniul privatizării societăţilor comerciale (finanţe publice şi economie).

Din textul propus de Executiv mai fusese eliminată prevederea care stabileşte că se va reglementa prin ordonanţă asigurarea condiţiilor de finanţare a activităţilor legate de organizarea şi desfăşurarea proceselor de privatizare derulate de Ministerul Transporturilor şi Infrastruturii.

Toate aceste propuneri nu au fost însuşite de majoritatea senatorilor, raportul Comisiei juridice fiind respins cu 85 de voturi „împotrivă”, nouă voturi „pentru” şi şapte abţineri.

Potrivit reglementărilor în vigoare, ordonanţele emise de Executiv în vacanţă vor fi înaintate, pentru aprobare, Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la reluarea lucrărilor Legislativului în prima sesiune ordinară a anului 2012.

După vot, preşedintele Comisiei juridice a Senatului, Toni Greblă (PSD), a criticat votul dat de reprezentanţii puterii, el subliniind că Executivul nu poate să modifice legi cu caracter organic prin adoptarea unor ordonanţe, aşa cum se propune prin proiect. „Guvernul trebuie să înţeleagă că există limite”, a subliniat aceasta.

Senatul este prima Cameră sesizată.

Cele mai citite

VIDEO. Moțiunea de cenzură a europarlamentarului AUR! Von der Leyen scapă fără probleme

Parlamentul European a respins moțiunea de cenzură împotriva șefei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, inițiată de extrema dreaptă în legătură cu modul în...

Interes crescut pentru joburile part-time: 160.000 de aplicări pe o singură platformă de recrutare de la începutul verii

Platforma de recrutare eJobs a înregistrat începând cu luna iunie peste 160.000 de aplicări pentru joburi part-time.Dintre aplicări, aproximativ 33% au fost pentru poziții...

Sinaia sub asediul naturii: 55 de intervenții, 16 răniți și pagube însemnate

În zona montană, la Cota 2000, au fost surprinse de furtună 3 persoane care s-au adăpostit la refugiul de pe munteDupă furtuna violentă care...
Ultima oră
Pe aceeași temă