Coalitia PSD-PDL a decis ca Guvernul sa-si asume raspunderea pe Codul Civil si Codul Penal. Consultarea societatii civile se va face in mai putin de doua saptamani.
Liderii coalitiei au decis ca Executivul sa-si retraga din Parlament proiectele initiale (forma Predoiu), pentru a-si asuma raspunderea pe proiectele rezultate din subcomisiile parlamentare. Textele ar putea suferi noi modificari pe parcursul celor doua saptamani alocate consultarii societatii civile. "Orice alte observatii – si, in mod sigur, vor fi in aceste doua saptamani – daca sunt intemeiate, le dezbatem in comisie si le punem in text. Nu am inchis definitiv textul", a declarat ministrul Victor Ponta, presedinte al Subcomisiei de Cod Penal.
Liderul PSD, Mircea Geoana, a declarat ca este de acord cu asumarea raspunderii, dar ca ar fi preferat "o dezbatere completa in Parlament". "Asumare sau dezbatere in Parlament, este acelasi lucru acum", a declarat presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, facand referire la faptul ca subcomisiile speciale au modificat substantial proiectele primite de la Guvern, iar partidele au cazut de acord asupra textelor. In schimb, liderul UDMR, Marko Bela, a catalogat decizia drept o "demagogie nemaipomenita", iar liberalii au anuntat ca-si mentin intentia de a depune o motiune de cenzura in cazul asumarii.
Directorul Transparency Romania, Victor Alistar, a declarat ca politicienii isi doresc adoptarea Codurilor "cu pretul incalcarii legii" pentru ca nu a existat o dezbatere publica initiala. Directorul CRJ, Georgiana Iorgulescu, a catalogat decizia drept jignitoare. "Situatia de fond ramane aceeasi: Coduri trecute prin Guvern fara avizele necesare si fara studiile de impact care sa ne indice daca sunt fezabile pentru societatea romaneasca ori nu", a mai spus Iorgulescu.
Asumarea raspunderii este sustinuta in schimb de SoJust si de Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania (UNJR). Vicepresedintele SoJust, Cristian Danilet, a aratat ca varianta aleasa de coalitie este "calea cea mai fireasca" pentru a "puncta favorabil" in raportul de tara. La randul sau, reprezentantul UNJR, Dragos Calin, a apreciat asumarea drept o solutie "utila" pentru intrarea rapida in vigoare a Codurilor. In ceea ce priveste Codurile de procedura, liderii coalitiei au hotarat ca dezbaterea parlamentara sa se incheie pana la sfarsitul lunii iunie.