17.4 C
București
duminică, 16 martie 2025
AcasăSportGuvern:Ungureanu este îngrijorat de derapaje, după ce i s-a transmis că va...

Guvern:Ungureanu este îngrijorat de derapaje, după ce i s-a transmis că va avea soarta lui Aldo Moro

Guvernul informează că premierul Ungureanu este „profund îngrijorat” de derapajele discursurilor politice şi cere solidarizare pentru eliminarea exceselor, după ce deputatul PSD Adrian Solomon a declarat că primul-ministru va avea „soarta lui Aldo Moro” dacă vine la Bârlad şi nu discută cu primarul, potrivit Mediafax.

„Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu este profund îngrijorat de derapajele pe care discursurile politice le pot înregistra şi cere solidarizarea tuturor forţelor responsabile pentru eliminarea acestor excese. Fără o reacţie comună a clasei politice responsabile şi a societăţii civile, climatul politic va fi afectat iremediabil. Acceptarea fără reacţie a unui asemenea discurs condamnă grav spiritul democratic şi afectează ordinea socială”, se arată într-un discurs transmis, luni seara, de Guvern.

Citeşte şi Premierul Ungureanu, AMENINŢAT CU MOARTEA de un deputat PSD. Adrian Solomon : Va avea soarta lui Aldo Moro

Deputatul PSD Adrian Solomon a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că dacă premierul Ungureanu vine de 1 Mai la Bârlad şi nu discută cu autorităţile locale, va avea „nu soarta lui Tăriceanu, ci soarta lui Aldo Moro, iar asta nu-i o ameninţare, ci o asigurare”.

Aldo Moro, important om politic italian şi preşedinte al Partidului Democraţia Creştină, a fost răpit şi ucis în 1978 de către grupul terorist Brigăzile Roşii, în contextul în care propusese o colaborare între comunişti, socialişti şi catolici în perioadă de criză economică.

Aldo Moro a fost ministru de Externe în perioada 1970-1974, iar ulterior a ocupat postul de prim-ministru.

Cele mai citite

Miting „EuRo Manifest” în București și alte orașe: Eveniment pentru susținerea valorilor europene

Un miting „EuRo Manifest” va avea loc sâmbătă, de la ora 17:00, în Piața Victoriei din București, unde va fi citit „Manifestul pentru Europa”. Evenimentul...

BMW, pierderi de un miliard de euro din cauza tarifelor impuse de Trump

Gigantul auto BMW a anunțat că noile tarife impuse de administrația Trump ar putea reduce profitul companiei cu 1 miliard de euro (1,09 miliarde...

De ziua Ungariei Viktor Orban amenință pe toți cei care primesc finanțare externă

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că va lua măsuri drastice împotriva politicienilor și jurnaliștilor care primesc finanțare externă și a exclus din...
Ultima oră
Pe aceeași temă