21 C
București
duminică, 15 septembrie 2024
AcasăSportGreblă: Declaraţiile lui Nicolăescu nu reprezintă poziţia PSD şi, din ce am...

Greblă: Declaraţiile lui Nicolăescu nu reprezintă poziţia PSD şi, din ce am înţeles, nici a PNL

Preşedintele Comisiei juridice a Senatului, Toni Greblă (PSD), a declarat, marţi, că afirmaţiiile lui Eugen Nicolăescu privind o eventuală nouă suspendare a preşedintelui Traian Băsescu nu reprezintă poziţia PSD şi nici a PNL, adăugând că PSD nu are un scop în sine să îl suspende pe şeful statului, potrivit Mediafax.


Citeşte şi

Berceanu: Este pentru prima dată când o sesiune începe fără prezenţa preşedintelui Senatului
Nicolăescu, despre declaraţiile lui Băsescu: Dacă nu ne înţelegem, e motiv pentru o nouă suspendare

„Este poziţia domnului deputat şi să nu mă întrebaţi pe mine. Nu e poziţia PSD şi, din câte am înţeles eu, nici a PNL. PSD nu are un scop în sine să îl suspende pe Traian Băsescu, ci să îl facă pe Traian Băsescu să se menţină în limitele constituţionale”, a spus senatorul social-democrat, întrebat despre declaraţiile lui Eugen Nicolăescu.

„Când va încălca grav prevederile Constituţiei, Parlamentul va fi obligat să declanşeze din nou procedura de suspendare. Mingea este în terenul lui şi ,dacă mai face declaraţii, încearcă să spună «dacă nu voi primi informare prin intermediul Ministerului de Externe, voi face un serviciu paralel», un serviciu secret de comunicare paralel, acestea sunt declaraţii pe care nu le face un şef de stat. Este şi imposibil să realizeze acest lucru”, a mai arătat Greblă.

Viceliderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, a declarat, marţi, că declaraţiile preşedintelui Tarian Băsescu ar fi un motiv pentru a fi din nou suspendat, el arătând că „lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba”.

„Aş avea mai multe variante de răspuns sau de comentat. Una s-ar referi la faptul că lupul îşi schimbă părul, dar năvarul ba. Deci, cu alte cuvinte, preşedintele Traian Băsescu nu s-a făcut bine în această vacanţă şi continuă să spună prostii sau lucruri trăsnite”, a spus Nicolăescu.

El crede că Băsescu nu a învăţat nimic din lecţia suspendării.

„O altă variantă de comentat ar fi că încă nu a învăţat nimic, din păcate, din lecţia suspendării, din lecţia demiterii şi eu sper ca în continuare să reuşim să ne înţelegem, dar dacă nu, e un motiv pentru a fi din nou suspendat”, a precizat Nicolăescu.

Reprezentantul liberal a făcut aceste comentarii în replică la declaraţiile de marţi ale preşedintelui Traian Băsescu.

Cele mai citite

Alertă sanitară în zonele inundate: Apa contaminată, un pericol real pentru sănătate

Ministerul Sănătății avertizează populația să consume apă din surse sigure Ministerul Sănătăţii precizează, într-un comunicat de presă că, pentru mai multă siguranţă, apa din reţea...

Joe Biden se va preocupa de întărirea Ucrainei pentru restul mandatului

Preşedintele american Joe Biden este "hotărât" să folosească restul mandatului său pentru a întări Ucraina şi se va întâlni cu omologul său Volodimir Zelenski...

Meta va folosi din nou conținut public de pe Facebook și Instagram pentru a-și antrena modelele de inteligență artificială

Meta Platforms va relua în următoarele luni antrenarea modelelor sale de inteligență artificială (AI) folosind conținut public distribuit de adulți pe platformele Facebook și...
Ultima oră
Pe aceeași temă