19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSportGignac scrie istorie în Mexic

Gignac scrie istorie în Mexic

Gignac, în vârstă de 33 ani, a devenit cel mai bun marcator din istoria clubului Tigres din Monterrey, după ce a reuşit al 105-lea său gol pentru această grupare, în urmă cu o săptămână, depăşindu-l pe mexicanul Tomas Boy, un jucător din anii ’80.

Clubul Tigres a ţinut să marcheze acest moment înaintea meciului cu Necaxa, printr-o ceremonie în cadrul căreia Gignac a primit o placă comemorativă şi un buchet de flori, la centrul terenului, înconjurat de un grup de mariachi care a interpretat melodii populare, precum “El Rey” sau “Cielito Lindo”, potrivit AFP.

Suporterii au făcut la rândul lor spectacol în tribune, unde au format un mozaic reprezentând drapelul Franţei şi au afişat bannere dedicate golgheterului francez, căruia i-au scandat numele.

Gignac a răsplătit aşa cum ştie mai bine aceste manifestări de afecţiune, marcând de trei ori în poarta formaţiei Necaxa, în partida câştigată cu 3-1 de Tigres. Fostul internaţional francez a ajuns, astfel, la 108 goluri înscrise în 189 de meciuri disputate în tricoul “tigrilor”.

Cele mai citite

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura

Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31...

Românii din Spania se încred în România: trimit bani, transferă expertiză și atitudine sănătoasă

Repatriot, platforma care conectează românii din afara granițelor cu țara, a condus misiunea economică România-Spania, desfășurată în perioada 21-27 martie în Barcelona și Insulele...

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...
Ultima oră
Pe aceeași temă