21.3 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSportFRF primește 4,3 milioane de euro de la UEFA

FRF primește 4,3 milioane de euro de la UEFA

Pentru a putea trece mai ușor peste dificultățile cauzate de pandemie, UEFA a alocat un buget total de 236 de milioane de euro, care va fi împărțit în mod egal de fiecare dintre cele 55 de federații afiliate.

Astfel, fiecare entitate fotbalistică națională, inclusiv Federația Română de Fotbal (FRF), va primi aproximativ 4,3 milioane de euro, iar marele avantaj al acestei finanțări este constituit de faptul că fiecare for național va avea mână liberă în stabilirea modului de cheltuirea al banilor. Acest aspect a fost subliniat chiar de președintele UEFA, Aleksander Ceferin, care a vorbit despre măsura luată de instituția pe care o conduce. „Banii vor fi plătiți pe parcursul actualului și următorului sezon și pot fi folosiți pentru reconstruirea comunității fotbalistice”, a menționat slovenul.

Ajutorul oferit de UEFA face parte din programul HatTrick, ce permite derularea unor proiecte de dezvoltare a fotbalului la fiecare federaţie. Lansat în 2004, acest program trebuie să permită UEFA să distribuie federaţiilor sale un ajutor în valoare totală de 2,6 miliarde de euro până în 2024.

De asemenea, nici Federația Internațională de Fotbal (FIFA) nu a rămas indiferentă la situația delicată pe care „sportul rege” o traversează și a comunicat că va pune la dispoziție fonduri operaţionale în cuantum de 150 milioane de dolari pentru federaţiile afiliate, ca un prim pas al unui plan de ajutor pe fondul crizei financiare generată de pandemie.

Până să primească banii de la UEFA, FRF a luat o decizie menită să ajute cluburile care trec printr-un impas financiar. Prin hotărârea Comitetului de Urgenţă, oficialii de la Casa Fotbalului au suspendat criteriul privind obligativitatea achitării datoriilor către asigurările sociale şi autorităţile fiscale din procesul de licenţiere pentru ediţia 2020-2021 a primelor două eșaloane fotbalistice ale țării.

În mod normal, pentru a primi licența pentru următorul sezon, cluburile din Liga I şi a II-a ar fi fost obligate să demonstreze că nu au datorii către bugetul de stat, angajaţi sau terţi, lucru aproape imposibil în contextul pandemiei mondiale de coronavirus.

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

”Dosarul Mineriada”: Klaus Iohannis cere urmărirea penală a lui Roman Petre și a lui Voiculescu Gelu-Voican

Roman Petre, în calitate de fost prim-ministru al Guvernului României, și Voiculescu Gelu-Voican, în calitate de fost viceprim-ministru al Guvernului României pot fi...

Ce Este TOKERO Level Up Token? Tot Ce Trebuie Să Știți + Bonus!

Crypto exchange-ul românesc Tokero nu numai că și-a consolidat poziția pe piața financiară digitală, dar se pregătește să facă un pas uriaș înainte cu...

Primirea României în Schengen este prezentată de Comisia Europeană drept “recomandare” pentru anul 2025

Comisia Europeană recomandă Consiliului UE, cu privire la situația Spațiului Schengen, "să ia o decizie finală și să stabilească o dată adecvată pentru ridicarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă