20.3 C
București
duminică, 4 iunie 2023
AcasăSportFotbalWeekend decisiv în bătălia pentru play-off în Liga a 2-a. Numai trei...

Weekend decisiv în bătălia pentru play-off în Liga a 2-a. Numai trei sunt norocoase

Finalul sezonului regulat al Ligii a 2-a se anunță unul incendiar, nu mai puțin de 6 echipe luptându-se pentru ultimile 3 locuri din play-off-ul pentru promovare.

Sezonul regulat al ligii secunde se încheie în acest weekend, iar ierarhia finală a campionatului va fi stabilită în urma meciurilor care se vor disputa duminică, 12 martie. Dacă Steaua, Poli Iași și Oțelul Galați și-au asigurat deja biletele în play-off, pentru ultimile 3 locuri disponibile se vor lupta nu mai puțin de 6 formații.

Cele mai mari șanse le au Gloria Buzău, Dinamo și Unirea Dej, care depind doar de rezultatele lor pentru a se califica în play-off. În ultima etapă, Dinamo primește pe teren propriu vizita penultimei clasate, Politehnica Timișoara, formația lui Burcă fiind favorită certă. Unirea Dej joacă în ultima rundă la Slatina, în compania celei mai bune apărări din acest sezon. Pentru Gloria Buzău urmează deplasarea de la Baia Mare, iar în cazul unei victorii echipa din Crâng va încheia sezonul regulat în primele 6, având avantajul meciurilor directe cu cele două formații.

Unirea Slobozia, învinsa buzoienilor din penultima etapă, joacă pe teren propriu cu FC Brașov. O victorie nu ar fi suficientă pentru formația pregătită de Costel Enache, având dezavantajul meciurilor directe cu Dinamo și Gloria. Pentru a se califica în play-off, Unirea Slobozia are nevoie ca una din cele 3 formații, Dinamo, Buzău sau Dej, să facă cel puțin un egal.

Șanse matematice au și Concordia și FC Brașov. Ilfovenii au 29 de puncte și joacă pe terenul celor de la Metaloglobus, în timp ce brașovenii, cu 27 de puncte, vor juca în deplasare la Slobozia. Ambele echipe depind însă și de rezultatele celorlalte formații.

Toate meciurile se vor disputa duminică, 12 martie, de la ora 13:00.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

România marchează Ziua Tratatului de la Trianon

Mai multe instituții din România marchează Ziua Tratatului de la Trianon, care a fost instituită, prin lege, la data de 4 iunie. Ministerul Afacerilor Externe,...

LIVE UPDATE Rusia – Ucraina, ziua 466. Atac cu drone asupra peninsulei Crimeea

Un amplu atac cu drone s-a înregistrat, în noaptea de 3 spre 4 iunie, sâmbătă spre duminică, asupra peninsulei Crimeea. Media de stat din Rusia...

România marchează Ziua Tratatului de la Trianon

Mai multe instituții din România marchează Ziua Tratatului de la Trianon, care a fost instituită, prin lege, la data de 4 iunie. Ministerul Afacerilor Externe,...
Ultima oră
Pe aceeași temă