Guvernul României a aprobat, astăzi, indicatorii tehnico-economici pentru pentru reconstrucţia stadionului Dinamo, care va avea o capacitate de 25.059 de locuri şi va costa aproximativ 171 de milioane de euro.
„Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti va avea o arenă multifuncţională modernă. La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), Guvernul României a aprobat, în şedinţa de astăzi, indicatorii tehnico-economici pentru construirea unei arene multifuncţionale, al cărei beneficiar va fi Clubul Sportiv #Dinamo Bucureşti. Obiectivul va dispune, pe lângă stadion, de spaţii complementare pentru sport (săli de box cu trei ringuri, de haltere, de judo, de lupte, de gimnastică, de fitness şi de scrimă), vestiare şi spaţii conexe pentru personal, pentru cantonamente, pentru spectatori, pentru presă, transmisii TV, depozitări şi alte spaţii tehnice aferente întreţinerii clădirii, dotări sanitare şi facilităţi pentru persoane cu dizabilităţi locomotorii”, a anunţat MDLPA pe pagina de Facebook a instituţiei.
Stadionul va respecta criteriile pentru acreditarea UEFA pentru nivelul 4: „Arena stadionului va avea 25.059 de locuri, iar stadionul va fi dimensionat în conformitate cu cerinţele aplicabile prin regulamentul de acreditare #UEFA pentru nivelul 4, îndeplinind inclusiv exigenţele superioare acestui standard”.
Valoarea totală a investiţiei este estimată la suma de 854.573.000, aproximativ 171 de milioane de euro.
„Suprafaţa desfăşurată totală a arenei este de 66.716 mp, durata de execuţie este de 25 luni, iar valoarea totală a investiţiei este estimată la suma de 854.573.000 lei (827.893.000 lei, valoare finanţată de MDLPA prin Programul naţional de construcţii de interes public sau social derulat de Compania Naţională de Investiţii, şi 26.680.000 lei, valoare finanţată de Ministerul Afacerilor Interne, prin Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti)”, precizează sursa citată.
Prin proiect, se prevede şi realizarea unui spaţiu expoziţional, care va găzdui evenimente culturale, expoziţii temporare, precum şi o expoziţie permanentă în care vor fi expuse trofeele clubului, precum şi a unui heliport în vederea aterizării aeronavelor SMURD, cu acces către Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca.
Stadionul Dinamo făcea parte de pe lista celor patru stadioane (Arcul de Triumf, Steaua, Rapid şi Dinamo) care trebuiau reconstruite în Capitală în vederea organizării de către România a patru partide la Campionatul European de fotbal din 2020 (desfăşurat în 2021), dar a fost exclus din cauza unor litigii juridice cu o societate a fostului acţionar al FC Dinamo, Nicolae Badea.
În cursul anului 2020 se luase decizia ca amplasamentul noului Stadion Dinamo să fie pe actualul velodrom, aflat în spatele Complexului Sportiv din Şoseaua Ştefan cel Mare, însă după rezolvarea litigiilor juridice s-a stabilit ca acesta să fie construit pe locul vechii arene de fotbal.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!